Guvern: Consumul de energie electrică pentru data de 1 ianuarie 2025, a fost acoperit pe deplin, fără a fi necesară activarea contractelor de avarie
Consumul de energie electrică în R Moldova, pentru data de 1 ianuarie 2025, a fost acoperit pe deplin, fără a fi necesară activarea contractelor de avarie și/sau fluxuri neintenționate. Potrivit informațiilor Celulei de Criză de la Guvern, consumul va fi asigurat în totalitate și pentru ziua de astăzi, 2 ianuarie.
Conform comunicatului de presă al Guvernului, începând cu 1 ianuarie 2025, MGRES/Centrala de la Cuciurgan nu mai furnizează energie electrică malului drept și a livrat doar un volum nesemnificativ de energie electrică pe 1 ianuarie, între orele 00:00-01:00. Astfel, consumul este acoperit din surse interne – precum centralele electrice cu termoficare din Chișinău și Bălți, centrala hidroelectrică Costești, sursele regenerabile, importul în baza contractelor bilaterale din România și achiziția de pe bursa de energie electrică din România, administrată de către SA „OPCOM”.
Pentru ziua de 1 ianuarie, consumul a fost asigurat din următoarele surse:
– Import al energiei electrice (RO) – 49,27%
– SA „Termoelectrica” – 30,37%
– Energie regenerabilă – 12,42%
– SA „CET-Nord”– 5,61%
– Întreprinderea de Stat „NHE Costești” – 1,46%
– MGRES/Centrala de la Cuciurgan – 0,5%
– Centralele electrice de cogenerare ale fabricilor de zahăr – 0,37%
Sursa citată scrie că atât în sectorul gazelor naturale, cât și în cel al energiei termice, pe parcursul zilei de 1 ianuarie 2025 nu au fost înregistrate avarii sau incidente. La moment, presiunile în toate segmentele sistemului de transport gestionat de SRL „Vestmoldtransgaz” sunt în limitele parametrilor funcționali. La SA „CET-Nord” și SA „Termoelectrica” instalațiile de generare funcționează în regim normal, conform graficului planificat.
Aferent malului stâng, acoperirea consumului urmează a fi efectuată de către Centrala de la Cuciurgan, care a început funcționarea pe cărbune. Din datele disponibile public, Centrala dispune de stocuri de cărbune care ar putea acoperi întregul consum de energie electrică al regiunii transnistrene pentru o perioadă între 30 și 50 zile. Volumul disponibil de cărbune este estimat la circa 69,3 mii de tone, dar calitatea acestuia nu se cunoaște, scrie Guvernul.
Ieri, 1 ianuarie 2025, întreprinderile de profil din regiunea transnistreană au sistat furnizarea gazelor naturale, încălzirii centralizate și a apei calde către mai multe localități (cazangerii, case la sol, blocuri multietajate cu încălzire autonomă), fiind deconectați și consumatorii casnici din localitățile controlate de autoritățile constituționale Varnița, Cocieri, Corjova, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă, Pârâta, Pohrebea, Vasilievca, Copanca, Hagimus și Fârlădeni.
Anterior, compania „Tiraspoltransgaz” a deconectat de la rețeaua de gaze naturale mai multe instituții publice din localitățile controlate de autoritățile constituționale, inclusiv școli, spitale și instituții culturale. De asemenea, agentul termic a fost sistat pentru penitenciarele nr. 8 și nr. 12, subdiviziunile teritoriale de poliție și de procuratură ale Republicii Moldova situate în orașul Bender.
În regiunea transnistreană sunt deconectate de la sistemul de alimentare cu căldură 131 școli, 147 grădinițe și 130 clădiri „administrative”, iar conform declarațiilor factorilor de la Tiraspol, rezervele existente vor fi suficiente pentru a alimenta cu gaze naturale instalațiile nedebranșate până la 10 ianuarie curent în partea de nord a regiunii și până la 20 ianuarie curent în partea de sud a regiunii.