Grupul „Pentru Moldova”: „Suntem îngrijorați de atitudinea iresponsabilă a actualului Guvern și a premierului Ion Chicu”
Deputații grupului „Pentru Moldova” se declară îngrijorați de demisia anunțată a lui Ion Chicu pe care o califică drept una iresponsabilă. Într-un comunicat de presă, parlamentarii cer forțelor politice să se așeze la masa de dialog și să găsească soluții pentru administrarea perioadei de tranziție până la anticipate.
„Suntem îngrijorați de atitudinea iresponsabilă a actualului Guvern și a premierului Ion Chicu care astăzi, în discursul său, nu a menționat nimic despre o eventuală foaie de parcurs privind acțiunile viitoare. În pragul iernii, în plină pandemie de coronavirus și criză economică, pe fundalul protestelor agricultorilor, care cer cu disperare ajutor din partea statului și un plan concret de redresare a situației din domeniul agriculturii, țara riscă să intre în colaps”, se arată în comunicat.
Platforma parlamentară „Pentru Moldova” spune că a luat act de anunțul privind demisia Guvernului și dă asigurări că pledează în continuare pentru necesitatea „dizolvării actualului Parlament, precum și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate”, dar nu oricum.
„În acest context, Platforma parlamentară „Pentru Moldova” reiterează apelul către toate forțele politice și deputații responsabili să se așeze la masa de discuții pentru a identifica cele mai bune soluții în vederea asigurării administrării eficiente a țării în această perioadă complicată și pentru a asigura organizarea unor alegeri libere și corecte. Republica Moldova nu poate fi lăsată la voia întâmplării din cauza iresponsabilității, războaielor și răfuielilor politice!”, se arată în comunicat.