Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Grupul Clever din România se…

Grupul Clever din România se extinde şi în R. Moldova cu televiziunea de filme Cinemaraton Moldova

Sursa foto: www.paginademedia.ro

Compania Clever din România, care deține Prima TV, Prima Sport 1, a primit de la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) licenţă audiovizuală pentru o nouă televiziune Cinemaraton Moldova (cu variantă HD) care va fi un post cu tematică de film şi va difuza atât filme româneşti, cât şi moldoveneşti, transmite presa română.

Grupul Clever lansează, pe lângă Cinemaraton Moldova, şi Prima TV Moldova, în R. Moldova, cu grilă diferită faţă de varianta din România. 

Reprezentanţii Cinemaraton Moldova nu au menţionat data lansării postului, ci că vor să înceapă „foarte repede”. 

Adrian Bucă, cel care coordonează proiectul Cinemaraton în România, le-a spus membrilor CNA că televiziunea Cinemaraton Moldova va avea un conţinut diferit faţă de omologul din România. 

Monica Gubernat, preşedintele CNA, le-a transmis reprezentanţilor Clever că îi felicită pentru iniţiativă, „pentru că ştiu că este nevoie de conţinut în limba română acolo.”

Adrian Bucă, a declarat, la rândul său: „Am constatat şi noi pentru că am fost în Chişinău de mai multe ori în ultima perioadă, am avut discuţii, am semnat parteneriate. Avem susţinere de la autorităţile moldoveneşti, inclusiv de la Ministrul Culturii. Am achiziţionat deja conţinut. Este  un proiect serios la care am lucrat şi sperăm că e de succes pentru că e nevoie de film românesc. Producţiile moldoveneşti s-au dezvoltat foarte mult în ultima perioadă. Sunt producţii de calitate pe care le vom prelua şi pe Cinemaratonul din România pentru că sunt producţii foarte bune. Va fi o grilă separată de Cinemaraton România pentru că ne adresăm unui public puţin diferit. În prime-time probabil vom difuza mai multe filme moldoveneşti”.

Întrebat ce procent de filme moldoveneşti şi romneşti vor fi în grilă şi dacă vor difuza şi producţii ruseşti, Adrian Bucă a răspuns:  Film rusesc nu va fiProbabil procentul va fi 70% film românesc, 30% film moldovenesc, pentru că producţiile moldoveneşti nu sunt foarte multe, cele de arhivă nu sunt digitalizate toate dar au început acest proces.

Sunt probleme acolo pentru multe filme au fost filmate în limba română, dar au fost dublate în rusă şi acum se încearcă să se caute coloana sonoră originală şi să devină film românesc. E un proces de durată, dar sunt destule producţii moldoveneşti”.

De asemenea, Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat lansarea unei noi televiziuni, Prima TV Moldova (cu versiune HD). Postul va avea conţinut de la toate televiziunile grupului Clever, după cum le-a spus membrilor CNA Irina Radu, consultant al proiectului. Potrivit documentaţiei depuse la CNA, Prima TV Moldova va avea un procent de 94% producţii audiovizuale româneşti şi va emite 24 de ore din 24, conform paginademedia.ro.

Irina Radu, consultant al proiectului:  „Am constatat, în urma deplasărilor în Republica Moldova şi a contactelor permanente pe care le avem, o nevoie foarte mare de conţinut în limba română. Cum probabil ştiţi, o parte dintre canalele de acolo s-au închis din diferite motive. În paralele cu asta aş aminti de toate campaniile de dezinformare şi de faptul că trustul nostru şi Prima TV şi Prima News au ştiri serioase şi echilibrat care nu-şi propun să manipuleze, deci consider că intrarea noastră pe piaţă în Moldova va aduce un plus de seriozitate, de informaţie corectă.

Grila Prima TV Moldova se compune din ceea ce am considerat noi emisiunile importante de pe cananele trustului Clever spre a fi văzute şi în Republica Moldova. Prima TV Moldova este ca un agregator de emisiuni pe care suntem siguri că cei din Republica Moldova le vor urmări”.

Clever este unul dintre cele mai mari grupuri de pe piața media românească. Firma deține aproape 20 de canale de televiziune, printre care Prima TV, Prima Sport 5 și Agro TV.