Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   Grupele cu program prelungit vor…

Grupele cu program prelungit vor fi finanțate integral din bugetul municipal

Grupele cu program prelungit vor fi finanțate integral din bugetul municipal, după ce, în luna ianuarie, Primăria municipiului Chișinău a anunțat că a elaborat „o formulă pentru ca părinții să poată achita oficial” pentru grupele cu program prelungit. Anunțul a fost făcut în mediul online, de ministrul Educației, Dan Perciun.

Ministrul Educației a declarat că „într-un final, la insistența părinților, a societății civile, a consilierilor municipali PAS grupele cu program prelungit vor fi finanțate integral din bugetul municipal”, adăugând că „a fost nevoie de luni bune de presiune pentru ca bugetul orașului să reflecte așteptările părinților din municipiu”.

Potrivit ministrului Perciun, legea va fi aplicată, din nou, începând cu luna septembrie.

Ordinul a fost probat de CMC joi, 1 august.

Sursă: Dan Perciun/FB

În luna ianuarie a acestui an, Primăria municipiului Chișinău a anunțat că a elaborat „o formulă pentru ca părinții să poată achita oficial” pentru grupele cu program prelungit. Astfel, nefiind alocați bani din bugetul local, ci părinții să fie cei care achită pentru orele în plus petrecute la școală a copiilor lor.

Regulamentul elaborat de Primărie prevedea, pentru toate instituțiile de învățământ general din municipiu, că pentru un program lunar de trei ore părinții vor achita 360 de lei, iar pentru șase ore – 690 de lei.

Edilul capitalei Ion Ceban a declarat că administrația municipiului Chișinău „este ținta unei ofensive instituționale fără precedent”. Primarul general a făcut publică imaginea unui material publicitar cu caracter politic în care sunt prezentați „consilierii lui Ion Ceban care blochează și nu vor să aloce banii din buget pentru grupele cu program prelungit” . Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) recunosc că formațiunea a tipărit foile, dar spun că „este o acțiune de informare”.

Ulterior, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a aprobat o nouă metodologie de finanțare a grupelor cu program prelungit.

Ministrul Dan Perciun a menționat miercuri, 20 martie, într-o conferință de presă, că prevederile au scopul să soluționeze „blocajele create după ce primăria municipiului Chișinău a sistat finanțarea grupelor cu program prelungit și nu a aprobat o modalitate de stabilire a mărimii taxelor care pot fi încasate de la părinți pentru acest serviciu”.

În absența acestor reglementări din partea consiliului municipal, nu există un cadru legal prin care părinții să poată achita pentru programele cu regim prelungit organizate de instituțiile de învățământ, a spus ministrul, potrivit unui comunicat de presă.