Germania va acorda R. Moldova un grant nerambursabil de 38,7 milioane de euro pentru renovarea energetică a clădirilor publice

Un acord pentru un grant nerambursabil în valoare de 38,7 milioane de euro a fost semnat marți, 25 martie, de către ministrul Energiei al R. Moldova, Dorin Junghietu, Veronica Garcia Del Arco, directoare pentru Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală la Banca Germană de Dezvoltare KfW, și Ruslan Surugiu, director al Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).
Banii vor fi folosiți pentru renovarea eficientă energetic a clădirilor publice din sectorul sănătății și al învățământului superior, cum ar fi spitalele raionale și căminele studențești, se spune într-un comunicat al Ministerului Energiei.
„(…) Până la 30 de clădiri din toată țara vor beneficia de măsuri de eficiență energetică și energie regenerabilă, precum și de măsuri de modernizare structurală și interioară. Aceste măsuri vor reduce semnificativ consumul și cheltuielile de energie și vor îmbunătăți confortul și condițiile de utilizare pentru personal, pacienți și studenți. Proiectul răspunde astfel nevoilor mari de modernizare a clădirilor publice din Moldova, care sunt adesea slab izolate și consumatoare de energie”, se mai spune în comunicatul Ministerului.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a subliniat că „eficiența energetică în clădiri este una dintre prioritățile cheie ale Guvernului R. Moldova. Pentru atingerea acestui obiectiv, ne-am angajat să îmbunătățim anual eficiența energetică a 0,8% din fondul de clădiri al țării, reducând astfel tensiunile financiare și provocările în asigurarea securității energetice, sporind în același timp confortul cetățenilor”.
Grantul este oferit de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și va fi implementat prin Banca Germană de Dezvoltare KfW.
Proiectul INSPIREE este finanțat în comun de Germania și Franța și are o sumă totală de 73 de milioane de euro.