Germania prelungește carantina parțială. Până când vor dura restricțiile
Germania anunță prelungirea restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus până cel puţin pe 20 decembrie. Decizia a fost luată miercuri de cancelarul Angela Merkel împreună cu liderii celor 16 landuri și este foarte probabil ca măsurile să rămână în vigoare şi în luna ianuarie, transmit dpa şi Reuters, preluate de Digi 24.
„Numărul infectărilor rămâne la un nivel mult prea mare”, a declarat Angela Merkel. Ea a precizat însă că restricţiile vor fi relaxate în timpul sărbătorilor de Crăciun.
Potrivit sursei citate, autoritățile germane au impus pe 2 noiembrie o carantină parțială pentru a putea ține sub control un al doilea val de COVID-19 care a afectat o mare parte din Europa. Barurile și restaurantele sunt închise, dar școlile și magazinele rămân deschise.
Cum se sărbătorește Crăciunul în carantină parțială
Conform măsurilor convenite miercuri, întrunirile private vor fi limitate la cinci persoane din două familii începând cu 1 decembrie. Copiii în vârstă de până la 14 ani sunt scutiţi de aceste prevederi restrictive.
Reuniunile cu participarea a cel mult zece persoane, fără a lua în calcul copiii, vor fi permise de Crăciun pentru ca familiile şi prietenii să poată sărbători împreună.
Numărul cazurilor confirmate de contaminare cu noul coronavirus a crescut cu 18.633 şi a ajuns la un total de 961.320, conform datelor zilnice furnizate de Institutul Robert Koch pentru boli infecţioase. Miercuri au fost raportaţi cu 5.015 mai puţini bolnavi faţă de cifra record raportată vineri.
Cu toate acestea, numărul persoanelor decedate a crescut cu 410, ajungând la un total de 14.771, în creştere faţă de 305 decese în urmă cu o săptămână şi doar 49 pe 2 noiembrie, când a intrat în vigoare carantina parţială.