Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   G4MEDIA/ Desemnarea câștigătorului constructorului podului…

G4MEDIA Desemnarea câștigătorului constructorului podului peste Prut de la Ungheni, amânată pentru o lună

Foto: Andrei Spînu

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) amână, din nou, desemnarea câștigătorului constructorului podului peste Prut de la Ungheni, parte din Autostrada Unirii (A8), cu încă o lună, pentru 8 iulie 2024, potrivit datelor din Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), scrie Economedia.ro

Aceasta este a doua oară când CNAIR amână desemnarea câștigătorului. Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, promitea că va desemna constructorul peste Prut de la Ungheni, parte din Autostrada Unirii (A8), „până la sfârșitul lunii mai”.

 iar în iunie, contractul va fi și semnat, calendar pe care Economedia l-a considerat optimist pentru că nu a luat în calcul posibilitatea unor contestații.

La contractul pentru Podul Ungheni au fost depuse trei oferte depuse de la constructori din România, Republica Moldova și Ucraina:

  • Asocierea Automagistral Pivden SRL – SC Perfect Consult Europe SRL
  • NESS PROIECT EUROPE S.R.L – Ofertant unic
  • Comsales Grup SRL

Proiectul urmărește realizarea unei legături rutiere între România, județul Iași, și R. Moldova, raionul Ungheni. Varianta de traseu avizată este formată dintr-un drum de legătură care va asigura conexiunea cu viitoarea Autostradă (A8) Târgu Mureș – Iași – Ungheni (km 96+140) și care va traversa râul Prut pe două poduri paralele cu lungimea de minim 261,2 m. Cele două poduri vor avea tablier mixt oțel-beton și grindă continuă (un pod pentru fiecare sens de circulație).

Durata pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de 24 de luni din care: 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Valoarea estimată a contractului este de 156,26 milioane de lei (fără TVA) iar sursa de finanțare este asigurată prin Fonduri Europene Nerambursabile, CEF – Connecting Europe Facility”, potrivit șefulului CNAIR, Cristian Pistol.

Proiectul podului peste Prut de la Ungheni face parte din ultima secțiune a Autostrăzii A 8, Târgu Neamț – Iași – Ungheni, mult întârziată în faza de studiu de fezabilitate și proiectare (Consitrans). Următorul pod peste Prut cu 4 benzi între România și Republica Moldova va fi cel nou de la Albița.

Podul va fi construit de Ministerul Transporturilor/CNAIR, iar în 2022, Comisia Europeană a aprobat o finanțare nerambursabilă de 16,5 milioane euro (82 milioane lei) prin Programul Mobilitate Militară  „CEF-T-2022-MILMOB – CEF 2 Transport – Adaptarea rețelei rutiere TEN – T la utilizarea duala civila-apărare”. Lungimea podului va fi de 260 de metri, drumul de legătură va avea 1 kilometru, iar proiectul include și amenajarea noului punct de frontieră.