Fotograful din R. Moldova care duce convoaie cu ajutor pentru spitalele de pe linia frontului din Ucraina: „Spiritul acesta de învingător te molipsește – dacă ei pot, eu de ce nu aș putea?”

A fost toamna trecută pe urmele războiului. A trăit pe propria piele magnitudinea unui atac aerian la Kiev, a mers și a respirat aerul clădirilor ciuruite din Bucea și Irpin, a aflat cu stupoare că în Ucraina, printr-un desen animat, copiii sunt învățați că există  bombe la terenul de joacă și a făcut fotografii, multe fotografii – să împărtășească ceea ce vede cu restul lumii, dar tot și-a zis că nu ar fi de ajuns pentru  recompensarea sacrificiului ucrainenilor. A revenit în Ucraina, ducând convoaie de ambulanțe cu ajutor pentru spitale. E vorba despre Alex, fotograful născut în R. Moldova, IT-ist în Danemarca de peste un deceniu. 

Revenit din Ucraina, Alex s-a pus pe treabă – a cercetat și a scris pe la tot felul de fundații și organizații de caritate pentru a-i ajuta cu ce poate: la colectarea ajutoarelor materiale, la distribuirea acestora sau la ghidarea spre Ucraina. Și a găsit în Țările de Jos o organizație de colectare a fondurilor în scopuri de caritate ce livrează ambulanțe și echipament medical spre Ucraina. Organizația poartă și o denumire sugestivă – Zeilen van vrijheid, în traducere – Pânzele libertății. 

„Totul a pornit din necesitatea mea de a ajuta Ucraina și a salva viețile oamenilor, pentru că e una când ajuți material și sentimental armata, dar e altceva când salvezi vieți omenești. Venind dintr-o familie de medici, pentru mine e vital să salvez vieți. Am căutat o organizație care să fie serioasă în privința de a susține efortul doctorilor, al spitalelor și a îngriji de viețile oamenilor de pe loc”, spune Alex. 

Peste 50 de convoaie de ajutor spitalicesc 

Organizația și-a început activitatea la scurt timp după debutul războiului, iar Alex colaborează cu ei din această primăvară. Mai exact, aceștia au demarat o strângere de fonduri, colaborează cu instituțiile spitalicești din Ucraina și ulterior, din donații, cumpără echipament și îl livrează – atât spitalelor din Ucraina, cât și celor de pe linia frontului. De atunci, din Țările de Jos spre Ucraina au ajuns peste 50 de convoaie de ajutor spitalicesc. 

Donează oamenii de pretutindeni și până acum, voluntarii organizației, printre care și Alex, au reușit să livreze țării aflate în război: ambulanțe de teren, ambulanțe necesare copiilor născuți prematur, tone de echipament medical – seringi, suporturi pentru perfuzii, medicamente, scaune cu rotile, echipament pentru persoanele care au nevoie să facă dializă, tărgi pentru evacuarea răniților, echipament chirurgical, utilaje pentru a întări infrastructura Ucrainei afectată de frecventele deconectări de lumină și chiar provizii de apă potabilă. 

În toată această poveste de umanitate, Alex e șofer, fotograf – cei care donează să poată vedea actul carității dus până la capăt, până în Ucraina, dar și mecanic – când la drumul lung se mai defectează mijlocul de transport. 

„Pe conturile organizației se adună banii. Ei, ceilalți voluntari din echipă, cumpără tot de ce au nevoie medicii din prima linie și soldații, umplem ambulanțele și pornim la drum. Mergem și de cele mai multe ori ne întâlnim cu niște voluntari ucraineni la graniță, care preiau tot echipamentul și îl duc mai departe, și asta pentru că europenii din vest se tem să treacă prea departe de linia războiului, de graniță. Ei se gândesc mult dacă sunt dispuși să meargă până în focar sau nu. Este un bărbat chiar originar din Ucraina, dar locuiește în Olanda (Țările de Jos, denumire oficială, n.r.) de mult timp și el e cel care cel mai mult duce convoiul până la capăt”, explică Alex. 

„Multe ambulanțe au ajuns pe liniile de front”

Multe ambulanțe au ajuns și pe câmpurile de luptă.

„Ambulanțe au mers și spre Harkiv, și spre Zaporijjea, și chiar pe liniile de front. Acestea au fost revopsite pentru ca soldații să poată sa le folosească pe front, căci fiind de culoare galbenă, aprinsă, pot fi identificate de la depărtare și astfel, rușii pot afla locul aflării trupelor. Altele au fost folosite în Kiev. Am dus și multe ambulanțe pentru bebelușii născuți înainte de termen, așa cum multe mame, acum, din cauza stresului, dau naștere prematur și pot să piardă copilul, de aceea, dacă nu ai o ambulanță pregătită anume pentru acest moment, cu incubator, este destul de riscant. Ambulanțele acestea pot să călătorească toată Ucraina”, mai spune Alex. 

Iar ultimul convoi, al 53-lea la număr, a ajuns la Kiev cu o seară înainte de atacul rachetelor rusești asupra celui mai mare spital din Ucraina pentru copiii ce au cancer. Și ambulanțele ajunse din Olanda au fost de ajutor poate mai mult ca niciodată, căci au putut prelua copiii prinși sub dărâmături în urma exploziilor pentru a-i ajuta să ajungă la alt spital. Explozia l-a prins dormind, odihnindu-se după drumul parcurs. 

„Din Olanda, până  ajungem la granița cu Ucraina, acoperim toată Europa și asta poate să ia 16-17 până la 20 de ore. Este un drum lung, este un drum foarte greu, obositor, dar atât de necesar, căci fără acest drum, ambulanțele nu ar fi ajuns să ajute copiii atacați de Putin”.

„Atunci mi s-a reconfirmat că facem ceea ce trebuie, căci la fiecare explozie pe care o au, ei pierd un cârd de echipament, care-i foarte greu de înlocuit, căci este nevoie de acesta aici și acum, nemaivorbind de personalul medical. Cred că toți au văzut imaginile când medicii au revenit în sala de operații și au continuat să opereze copiii, cu prețul propriilor vieți”, accentuează Alex, vădit emoționat. Ulterior, el ne va mărturisi că însăși întrebarea despre acea zi l-a zguduit. „M-au trecut fiorii, iată. A fost foarte dificil psihologic”, mărturisește Alex. 

„Spiritul de învingător te molipsește”

„Totuși, în noi trăiește calitatea de luptători și abilitatea noastră de a ne adapta la orice situație. Indiferent de faptul că suntem atacați sau suntem copii care avem cancer și suntem atacați de ruși, pentru că viața noastră nu e destul de amară deja, mai trebuie să avem și bombardamente și părinții noștri să fie omorâți – oamenii încearcă să supraviețuiască și să meargă înainte. Stăm în adăpost, continuăm să ne jucăm sau continuăm operația. Și aspectul acesta de învingător, de  «hai să continuăm, să mergem mai departe», e molipsitor, căci la două ore după bombardament, oamenii ieșeau pe stradă, la cumpărături, făceau sport, plimbă copiii, căci acum ei sunt în viață, mâine nu știm, vedem ce va mai fi”, spune fotograful. 

„Și iată, spiritul acesta de învingător te molipsește – dacă ei pot, eu de ce nu aș putea? Așa a început și mișcarea cu ambulanțele – ca să ajut. Încercăm să fim oameni și să ajutăm”, accentuează Alex. 

Pe lângă ajutorul material direct, pentru Alex e esențial să documenteze fiecare deplasare în Ucraina, să realizeze fotografii grăitoare. 

„Este important să captezi momentele fierbinți, pentru ca să transmiți fotografiile mai departe și să inspiri alți oameni să facă caritate, să doneze acestei asociații, căci cu fiecare bănuț care se adună, noi putem să plătim pentru un litru de motorină cu care să ajungem în Ucraina. Pic cu pic se face marea”, vorbește Alex. 

Alex ne-a povestit despre toate aflându-se în R. Moldova. A venit pentru câteva zile să-și vadă buneii, prietenii și „să muște din amintirile copilăriei”. Era sfârșit de iulie, iar în Piața Marii Adunări Naționale mai erau expuse vagoanele deportărilor staliniste. Ochiul lui de fotograf și spiritul patriotic nu i-au dat voie să treacă pe alături. În fine, l-am întrebat ce ar transmite omenirii, fiind de atâtea ori în mijlocul exploziilor. A răspuns:

„E vital să citim și să cunoaștem istoria, căci istoria se repetă, iar cei care nu o cunosc se află într-o situație foarte riscantă –  cea de a o învăța, a o simți pe propria piele. E mult mai bine să o  înveți din carte decât din proprie experiență. Pot spune aceasta și despre acele două vagoane ale deportărilor. E o amintire dură si realistă a faptului că dacă nu acționăm acum, nu putem salva ziua de mâine.  

Și eu sunt mult mai dispus să duc acum ambulanțe în Ucraina decât să trebuiască, Doamne ferește, să le aduc în Moldova. 

Trebuie să învățăm să luptăm pentru ca să putem preveni un dezastru și mai mare care se poate întâmpla”, a conchis Alex.