(FOTO, VIDEO) Seara zilei de 19 iulie 2017. Scandări și altercații în fața Parlamentului de la Chișinău
În această seară, în fața legislativului de la Chișinău s-au adunat mai mulți cetățeni, împărțiți, practic, în două grupuri. Un grup omogen de bărbați susține că a venit să militeze pentru votarea schimbării sistemului electoral, alt grup – format din cetățeni de diferite vârste, bărbați și femei, își adjudecă locul pentru protestul anunțat de către partidele de opoziție pentru mâine, 20 iulie 2017.
Parlamentul este păzit de cordoane de polițiști, care sunt dislocați în număr mare și în spatele clădirii. În fața legislativului, cetățenii nu au voie să pășească în scuarul Parlamentului, fiind ținuți de polițiști doar pe trotuarul de lângă bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.
Oamenii scandează „Libertate!”, „Rușine!”. Au apărut și altercații însă, din cauza întunericului, este dificil să fie identificați provocatorii.