FOTO Peste 150 de cazuri de sfidare a interdicției privind purtarea panglicii Sf. Gheorghe. Unii politicieni au ignorat legea
În cadrul marșurilor dedicate Zilei Victoriei de la 9 mai, polițiștii au fixat peste 150 de cazuri de sfidare a interdicției privind purtarea panglicii bicolore negru-oranj, considerată semn al agresiunii Federației Ruse în Ucraina. Informația a fost prezentată de către reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) pentru Ziarul de Gardă.
Potrivit șefei Secției Comunicare și Protocol din cadrul IGP, Diana Fetco, până la ora 13:00, oamenii legii au fixat peste 90 de încălcări în capitală și circa 60 în UTA Găgăuzia. Aceasta a menționat că IGP va reveni cu informația actualizată pe măsura evoluției cazurilor înregistrate.
Întrebați despre documentarea politicienilor în cadrul marșurilor, polițiștii ne-am comunicat: „noi nu divizăm așa, politician sau nu, toți suntem egali în fața legii”. Ziarul de Gardă a reperat peste 10 politicieni care s-au prezentat la manifestațiile de la 9 mai, purtând panglica Sf. Gheorghe la piept.
Președintele Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) și fostul șef de stat, Igor Dodon, nici în acest an nu a renunțat la panglica bicoloră
Vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea
Deputatul socialist Vladimir Odnostalco
Ivanna Koksal, deputată BCS
Fiodor Gagauz, deputat BCS
Deputatul fostului partid „Șor”, Denis Ulanov
Deputații „neafiliați” Vasile Bolea, Alexandr Suhodolski, Reghina Apostolova, membri ai Partidului „Renaștere”, parte a blocului „Victorie” al oligarhului fugar Ilan Șor
Președinta partidului „Renaștere”, Natalia Parasca
Deputații transfugi Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan
Dmitrii Constantinov, președinte al Adunării Populare Găgăuze
Purtarea panglicii Sf. Gheorghe se pedepsește cu amenzi între 4 500 și 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității, pentru persoanele fizice. În cazul persoanelor cu funcție de răspundere, amenzile stabilite de Parlament în 2022, pornesc de la 9 000 și ajung la 18 000 mi de lei. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, anul trecut, suma amenzilor aplicate pentru purtarea panglicii bicolore a ajuns la 590 000 de lei.
Potrivit Codului contravențional, „confecționarea, vânzarea, răspândirea, deținerea în vederea răspândirii și utilizarea în public a atributelor și simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni, se sancționează cu amendă de la 90 la 180 de unități convenționale aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore, cu amendă de la 180 la 360 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 360 la 600 de unități convenționale aplicată persoanei juridice”.
ZdG a scris anterior că CC a R. Moldova a decis că panglica bicoloră negru – oranj, numită și panglica „Sfântul Gheorghe” poate fi purtată și confecționată pe teritoriul țării, cu condiția ca aceasta să nu fie utilizată pentru a justifica sau glorifica acțiunile de agresiune militară, crimele de război sau crimele împotriva umanității.