FOTO Intervenție SMURD: Un bărbat, transportat la Institutul de Medicină Urgentă, după ce starea de sănătate a acestuia s-a agravat

În după amiaza zilei de astăzi, 18 august, echipajul aero –medical SMURD Iași a efectuat o operațiune de transportare de la Ocnița la Chișinău a unui bărbat în vârstă de 67 de ani.
Potrivit datelor înregistrate, necesitatea de transportare a acestuia pe calea aeriană a apărut în urma agravării stării de sănătate. Persoana a fost preluată de la spitalul raional Ocnița și transportată în siguranță cu elicopterul în capitală.
Pe parcursul zborului pacientul fiind în stare stabilă a fost monitorizat constant de medicii și paramedicii SMURD Iași. La Chișinău, aparatul de zbor a aterizat pe stadionul Dinamo, de unde bărbatul a fost preluat de Serviciul Republican Aviasan și transportat la Institutul de Medicină Urgentă.
Potrivit IGSU, de la începutul anului 2020 aceasta este a 14-a operațiune aero-medicală realizată în Republica Moldova.


