FOTO Cum arată vila lui Jizdan de la Molovata, cu ieșire particulară la apele Nistrului, percheziționată de mascați
Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) au descins miercuri dimineața cu percheziții la ex-ministrul de interne Alexandru Jizdan. Oamenii legii îl investighează pe fostul înalt demnitar pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații, timp în care acesta se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Mascații au descins cu percheziții în mai multe locații, inclusiv în satul Molovata, raionul Dubăsari, acolo unde familia Jizdan deține o vilă, încă în construcție.
În septembrie 2018, pe când deținea funcția de ministru al Afacerilor Interne, Jizdan a procurat în satul Molovata, pe malul râului Nistru, o casă de locuit de 108 metri pătrați și un teren de 0.2884 ha, cu o construcție accesorie pe el. Pentru casă, Jizdan a indicat în declarațiile de avere și interese personale depuse pe când deținea funcții publice că ar fi scos din buzunar aproape 31 de mii de lei, iar pentru teren – 3,278 de lei.
Terenul și construcțiile de pe el au fost înregistrate pe numele Nelei Jizdan, soția democratului. Ulterior, construcțiile au fost demolate, în locul lor fiind ridicate altele noi, inclusiv o piscină.
La începutul lunii iunie curent, ZdG a găsit la proprietatea familiei Jizdan mai mulți muncitori antrenați în lucrări de construcție.
Tot atunci am constatat că terenul este înconjurat cu un gard, care se termină, pe o latură, în apele râului Nistru. Pe cealaltă latură, au fost plantați arbori, iar ieșirea directă în ape a fost betonată și „luminată” cu felinare.
Chiar în apropiere de apele râului puteau fi văzute materiale de construcție, iar localnicii ne-au spus că nu au acces la malul Nistrului, întrucât familia Jizdan și-a făcut ieșire particulară la apă.
În mai 2021, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a dispus confiscarea averii nejustificate a lui Alexandru Jizdan în mărime de peste 770 de mii de lei și a sesizat Procuratura Generală (PG) pe aspectul falsului în declarații.
Potrivit ANI, inspectorul de integritate a efectuat controlul pentru perioada 2016-2019, care a fost extins și pe numele membrilor familiei acestuia. În cadrul controlului s-a constatat că deputatul a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale prin includerea datelor eronate în declarațiile de avere și interese personale depuse pentru anii 2016-2019.
Astfel, potrivit ANI, Alexandru Jizdan a omis să includă informațiile despre veniturile salariale și alocațiile nominale în sumă totală de peste 53 de mii de lei, construcția accesorie din localitatea Molovata, raionul Dubăsari, trei bunuri imobile deținute cu drept de folosință de unul dintre copii, situat într-un oraș din sudul Olandei, inclusiv un apartament.
Fostul ministru a contestat în instanță actul ANI, iar depsre faptul că nu a declarat construcția din localitatea Molovata spunea că „terenul și casa de vară construită acolo au fost declarate oficial, iar problema de fapt ar fi în 28 de m care există în actele de vânzare-cumpărare, dar care fizic nu sunt”.