FOTO Cei mai buni sportivi din țara noastră și antrenorii acestora, premiați la Gala Sportului 2023. Președinta Maia Sandu: „Voi, campionii noștri, sunteți ambasadori ai Republicii Moldova”
Cei mai buni sportivi din țara noastră și antrenorii acestora au fost premiați la Gala Sportului 2023, organizată de Ministerul Educației și Cercetării. În acest an au fost obținute 545 de medalii la o serie de competiții olimpice, paralimpice și neolimpice, la diverse categorii de vârstă, ceea ce este un rezultat record pentru R. Moldova. De asemenea, 6 sportivi au reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării, prezentă la eveniment a fost și președinta Maia Sandu, care i-a felicitat pe sportivi și antrenori și le-a urat succese în cariera lor sportivă.
,,Dragi sportivi, în acest an, voi ați obținut realizări remarcabile. Vă felicit din numele tuturor cetățenilor, aveți respectul și recunoștința noastră, aveți aprecierea întregii țări. Voi, campionii noștri, sunteți ambasadori ai Republicii Moldova. Voi simțiți mai puternic decât oricine valoarea imnului național, când urcați pe treptele podiumului celor mai prestigioase competiții”, a spus Maia Sandu.
Cea mai bună sportivă a anului 2023 a fost aleasă luptătoarea Anastasia Nichita, campioană europeană, vicecampioană mondială, calificată la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
Titlul de cel mai bun sportiv al anului 2023 a fost obținut de doi sportivi: Serghei Tarnovschi, medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de Caiac-Canoe și Jocurile Europene, calificat, de asemenea, la Jocurile Olimpice din 2024, și Oleg Crețul, campion european și medaliat cu bronz la Campionatul Mondial Paralimpic la Para Judo.
Cei mai buni antrenori în anul 2023 au fost desemnați Andrei Chiperi și Vitalie Gligor.
Lista integrală a premianților și nominalizările lor:
- Cei mai buni sportivi olimpici ai anului 2023: Irina Rângaci, Mariana Drăguțan, Marin Robu, Denis Vieru, Alexandru Mașnic și Alexandr Bulat, Maria Olărașu și Daniela Cociu, Vasile Diacon, Tudor Bratu, Elena Erighina, Dan Olaru, Victor Ciobanu, Serghei Uscov, Petru Pelivan, Ion Nicolăescu
- Cele mai bune echipe ale anului 2023: Echipa Națională de Fotbal, Echipa Națională de Fotbal Plajă, Echipa Națională de Volei Plajă (feminin)
- Revelația Anului 2023: Alexandrin Guțu, Elena Glizan
- Cei mai buni tineri sportivi olimpici ai anului 2023: Radu Izvoreanu, Alexandru Solovei, Vasile Cebotari, Alexandrina Ciubotaru, Mihai Chihaia, Alexandru Borș, Rotislav Covali, Radu Lefter, Vitalie Eriomenco, Eugen Mihalcean, Ion Demian, Daria Cozorez, Ecaterina Grabucea, Oxana Diacenco, Mihail Culceac și Stanislav Banaru, Ecaterina Cîlcic
- Cei mai buni sportivi ai anului 2023 la probe neolimpice: Artiom Livădari, Daniel Procopciuc, Vitalii Spânu, Anastasia Spânu, Elena Scovitina
- Special Olympics: Tatiana Kaplacci, Alina Diaconu, Alexei Zanoga, Echipa de Fotbal ,,Special Olympics” – Ecaterina Jeinova, Irina Boicova, Tatiana Boicova, Elena Ichizli, Mariana Mesa, Olesea Iusiumbeli, Valentina Galatan, Olga Batanova, Victoria Arnaur, Dinara Bairamova
- Federațiile anului 2023: Federația de Lupte, Federația Națională de Haltere, Federația Națională de Caiac-Canoe
- Sportivii paralimpici ai anului 2023: Ion Basoc, Victoria Rotaru, Eva Osadceaia, Anton Nacu, Iaroslav Buchili, Gheorghe Spînu, Andrei Valentir, Ion Cernei, Vladimir Butucea, Nicolai Frangu, Mihail Muntean, Ștefan Roșca, Valeriu Buruian, Mihail Țurcan, Savcenco Olga, Iurii Donighevici, Alexandru Zibrițchi, Echipa Națională la joc de dame – Olga Savcenco, Andrei Ceban, Stepan Volcov
- Veteranii Sportului/Masters: Savva Boris, Marin Hamoza, Dumitru Popov, Eldar Rafigaev, Ion Cojocaru, Tatiana Fuga, Alexandru Pașa, Pavel Cojuhari, Nicolai Omelianov, Oleg Guler, Olga Rotari, Sergiu Rotari, Serghei Rusin, Serghei Cecanov, Veaceslav Radcicov, Mihail Constantinov, Muhtar Murtazaliev, Piotr Curu, Constantin Brinza, Viorel Marinescu, Octavian Patrascu, Mircea Taran, Iurie Leu, Mihail Malear, Vladimir Preguza, Ruslan Cantir, Alexandr Cius
- Medicii/kinetoterapeuții și maseurii anului 2023: Maxim Belinschii, Andrei Samoilenco, Dumitru Jardan, Iurii Dehteariov
- Jurnaliștii sportivi ai anului 2023: Radu Galbur (Moldova 1), Adrian Său (TVR Moldova), Arcadie Munteanu (PRO TV), Liubomir Madan, Aurelia Ciobanu
Pentru premierea sportivilor și a antrenorilor, Ministerul Educației și Cercetării a alocat în acest an circa 24,3 milioane lei.