Fostul șef-adjunct al PCCOCS, Vitalie Busuioc ar fi fost angajat la FISC: „Se pregătește promovarea lui la conducerea noii subdiviziuni de prevenire şi combatere a infracțiunilor economice”
Fosta ministră a Finanțelor, Natalia Gavriliță susține că fostul adjunct al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Vitalie Busuioc urmează a fi promovoat la conducerea noii subdiviziuni de prevenire şi combatere a infracțiunilor economice a Inspectoratului Fiscal de Stat.
Recent, Busuioc ar fi câștigat un concurs de angajare în calitate de inspector al Direcției expertiză juridică în cadrul Serviciului Fiscal de Stat.
„Cât timp țara era în plină campanie electorală, Serviciul Fiscal de Stat s-a pricopsit cu un nou inspector – Vitalie Busuioc, fost șef-adjunct al PCCOCS, cunoscut pentru mai multe dosare de rezonanță pe timpul lui Plahotniuc. Se zvonește că in așa fel se pregătește promovarea lui la conducerea noii subdiviziuni de prevenire şi combatere a infracțiunilor economice, care va prelua de la poliția economică competențele de efectuare a urmăririi penale și a activității speciale de investigație. La votarea acestor schimbări în Guvern, Prim-Ministrul Chicu a spus că sunt așteptate cu nerabdare de mediul de afaceri. Oare așa și-au închipuit oamenii de afaceri schimbarea?”, se întreabă fosta ministră a Finanțelor pe pagina sa de facebook.
Natalia Gavriliță a atașat și documentul care confirmă că o persoană cu numele și prenumele identic cu cea a fostului șef-adjunct al PCCOCS a câștigat recent, la 30 octombrie un concurs de ocupare a funcției de de inspector al Direcției expertiză juridică în cadrul Serviciului Fiscal de Stat.
Documentul este publicat și pe pagina oficială a FISC-ului.
Am încercat să-l contactăm pe Vitalie Busuioc, însă telefonul său este închis. Reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat nu au confirmat deocamdată informația și au solicitat o interpelare oficială. Odată ce vom primi răspunsul la această, îl vom publica.
Vitalie Busuioc a fost numit în funcția de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în august 2017, pentru un mandat de cinci ani, iar din 2011 a ocupat funcția de procuror al Secției conducere a urmăririi penale în organele centrale al MAI și SV din cadrul Direcției exercitare și conducere a urmării penale a Procuraturii Generale. La 30 ianuarie 2020 și-a dat demisia din funcție fără a oferi explicații privind decizia luată.
De-a lungul timpului, Busuioc a gestionat mai multe dosare controversate de rezonanță printre care cea privind presupusa tentativă de omor a fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc sau cel al lui Renato Usatii în cazul tentativei de omor a lui Gherman Gorbunțov.