Fostul membru al CSP Constantin Șușu, candidat la funcția de membru al ambelor colegii ale Consiliului, a promovat evaluarea integrității
Comisia de evaluare a procurorilor anunță vineri, 12 iulie, că a finalizat evaluarea lui Constantin Șușu, candidat la funcția de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea procurorilor și Colegiului de disciplină și etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
„Comisia a decis în unanimitate că Constantin Șușu corespunde criteriilor de integritate etică și financiară prevăzute de Legea nr. 26/2022, promovând astfel evaluarea. Decizia a fost transmisă candidatului și CSP. În cazul în care candidatul nu se opune publicării, Comisia va publica decizia pe pagina sa web”, se arată în comunicatul de presă publicat de Comisie.
Constantin Șușu a deținut funcția de membru al CSP până la sfârșitul anului 2023, când a fost ales un nou Consiliu. În prezent, deține funcția de procuror în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
La numirea în funcție, din 2 ianuarie 2024, a declarat pentru anul 2023 un salariu lunar de circa 37 de mii lei și o compensație bănească pentru concediile anuale nefolosite de peste 137 de mii de lei. Acesta a mai inclus în declarația de avere și interese personale o donație de 46 de mii de lei. Șușu deține 6 terenuri agricole, care i-au fost donate în perioada 2021-2023, dar și un teren intravilan obținut prin „contract de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață”. În aceleași condiții, a obținut în 2023 o casă de locuit de circa 73 de metri pătrați și alte două bunuri imobile. Fostul membru al CSP a mai declarat un automobil Citroen C5 și două conturi bancare, unul dintre ele având pe cont peste 35 de mii de lei. La rubrica „Servicii procurate în perioada de declarare”, Șușu a indicat o chirie de circa 7 600 de lei pe lună, adică aproape 400 de euro.