Partidele de opoziție care constituie „Agenda comună”. PLDM nu face parte din platformă: „Noi întâmplător am nimerit” la prima ședință
Partidele de opoziție care, la 11 octombrie curent au anunțat lansarea platformei „Agenda comună”, s-au întâlnit marți, 18 octombrie, la cea de-a doua ședință. Reprezentanții Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), care au fost prezenți la întrevederea din 11 octombrie, nu au participat la a doua reuniune a platformei, iar unul dintre liderii PLDM, Tudor Deliu, a menționat pentru Ziarul de Gardă că membrii formațiunii „întâmplător au nimerit” la prima ședință și că atunci nu s-a votat și nici nu s-a semnat nimic, ci a fost doar „o discuție”.
„Noi întâmplător am nimerit acolo, am explicat care a fost situația. (…) Nu am semnat, nu am votat absolut nimic. (La prima ședință n. red.) nu s-a discutat nici despre denumiri, nici despre nimic absolut. Am avut o discuție, ne-am ridicat și am plecat”, a declarat pentru Ziarul de Gardă fostul deputat și fost președinte al PLDM, Tudor Deliu.
Astfel, Platforma „Agenda comună” rămâne să fie compusă din reprezentanții a șapte partide sau mișcări politice din R. Moldova, majoritatea dintre ele fără realizări pe scena politică: Partidul pentru Oameni, Natură și Animale (PONA), Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Partidul Popular Socialist din Moldova, Partidul Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa – Надежда” și Mișcarea Alternativa Națională (MAN).
Forțele politice din cadrul platformei „Agenda Comună”:
Partidul pentru Oameni, Natură și Animale (PONA)
Partidul este condus de avocatul Ion Dron și a fost înregistrat la Agenția Servicii Publice în septembrie 2020. PONA este un partid constituit din șapte membri fondatori.
În 2016, Ion Dron, care intenționa să candideze la funcția de președinte al R. Moldova, nu a fost înregistrat drept concurent electoral, deoarece semnăturile depuse de către acesta nu au fost colectate din 18 unități administrativ-teritoriale de nivelul doi. În urma verificării, mai multe dintre semnături au fost calificate nule și neavenite și, respectiv, nu a fost întrunit pragul minim de 15 mii de semnături.
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM)
Partidul, condus de Ion Chicu, a fost înregistrat oficial la mijlocul lunii aprilie 2021. În vara anului 2021, formațiunea a participat la alegerile parlamentare anticipate.
Liderul partidului, Ion Chicu, a fost ministru al Finanțelor în Guvernul Filip, consilier al președintelui Igor Dodon și prim-ministru susținut de PSRM. A fost propulsat de socialiști în fruntea Guvernului în toamna anului 2019, la câteva ore de la demiterea Guvernului condus de Maia Sandu. A demisionat după ce lidera PAS a câștigat alegerile prezidențiale.
Din formațiune mai fac parte, fosta ministră a Sănătății Viorica Dumbrăveanu. Aceasta a plecat din fruntea ministerului odată cu demisia Guvernului Chicu din decembrie 2020 și s-a ales cu funcția de consilieră a Zinaidei Greceanîi, pe atunci speaker socialist al Parlamentului. De asemenea, în PDCM este și Anatol Usatîi fost ministru al Economiei și Infrastructurii în Guvernul Chicu.
Partidul Acțiunii Comune „Congresul Civic” (PACCC)
Partidul a fost înregistrat oficial pe 13 ianuarie 2020, de către Agenția Servicii Publice (ASP), iar în 2021 a participat la alegerile parlamentare anticipate. A fost creat de Mark Tkaciuk, Iurie Muntean, Zurab Todua și Mihail Poleanschi, care în 2014 au fost excluși din PCRM.
Iurie Muntean a fost deputat în perioada 2009 – 2014, reprezentând Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM). În 2014, Muntean a fost exclus din partid, după ce, în prealabil, a fost demis din funcția de secretar general al formațiunii condusă de Vladimir Voronin. El a fost acuzat de legături cu gruparea considerată extremistă – „Antifa”.
Marc Tkaciuk, a fost deputat PCRM între anii 2001–2002 și 2009–2014, dar și consilierul președintelui Voronin din 2002 și până în 2008, fiind considerat de mulți analiști politici ideologul formațiunii și cel care controla din umbră multe procese politice din R. Moldova. El și-a depus mandatul de deputat în mai 2014, după conflicte deschise cu liderul partidului, Vladimir Voronin, ulterior fiind dat afară și din partid. A revenit în politică în 2019, când a anunțat lansarea PACCC.
Zurab Todua este și el fost deputat comunist. Istoric și politolog de profesie, acesta a reprezentat PCRM până în 2014, iar Mihail Poleanschi, jurnalist de meserie, este unul dintre fondatorii PACCC. Şi el a fost deputat comunist și a lucrat alături de Marc Tkaciuk la președinția condusă de Vladimir Voronin.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM)
Congresul de constituire al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a avut loc la 29 iunie 1997, copreședinți ai partidului fiind aleși Veronica Abramciuc și Eduard Smirnov. La 18 decembrie 2011, la cel de-al 10-lea Congres al PSRM Igor Dodon a fost ales președintele partidului. În septembrie 2016, Igor Dodon a fost desemnat din partea PSRM în calitate de candidat al partidului la alegerile prezidențiale, pe care le-a câștigat. Ulterior, după expirarea mandatului de președinte, Dodon a revenit la conducerea PSRM și în fotoliul de deputat. În toamna anului 2021, a anunțat că se retrage din Parlament și de la șefia PSRM și va deveni conducător al unei noi organizații – „Uniunea moldo-rusă a antreprenorilor”.
Socialistul Igor Dodon a fost reținut pe 24 mai, după ce procurorii anticorupție au efectuat zece percheziții, timp de mai bine de zece ore, la mai multe locații deținute de Dodon și rudele lui. Igor Dodon este bănuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală și trădare de Patrie. De asemenea, Dodon este cercetat și în dosarul „Energocom”, privind depășirea atribuțiilor de serviciu.
Socialistul Vlad Batrîncea de asemenea a fost membru al PCRM. A părăsit patridul în 2011, urmându-l pe Igor Dodon care a anunțat lansarea PSRM.
Partidul Popular Socialist din Moldova
Partidul Popular Socialist din Moldova (PPSM) a fost constituit în octombrie 2011. Calitatea de președinte al Partidului Popular Socialist este exercitată de Victor Stepaniuc.
În 1991, Victor Stepaniuc devenit membru al Partidului Comuniștilor din R. Moldova. Ulterior, în anul 1996 a fost ales deputat al PCRM în Parlamentul R. Moldova, fiind reales în scrutinele parlamentare din anii 1998, 2001 şi 2005. În perioada 1996 – 1998, Stepaniuc a fost membru în Comisia juridică pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului R. Moldova. Pe 16 ianuarie 2008, prin decret prezidențial, Stepaniuc a fost numit în funcția de viceprim-ministru în Guvernul Vasile Tarlev. Acesta şi-a păstrat funcția de ministru şi în Guvernul format de Zinaida Greceanîi la 31 martie 2008.
În aprilie 2021, Victor Stepaniuc a fost demis din funcția de șef al Direcției consultanță a Aparatului președintelui R. Moldova.
Partidul Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa – Надежда”,
Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa-Надежда” s-a constituit în aprilie 1997. Liderul formațiunii este Andrei Donică, actualul primar de Condrița, cel care, în 2018, a fost condamnat, în primă instanță, la un an de închisoare, cu suspendare, după ce l-a stropit cu o găleată cu lapte pe Octavian Armașu, pe atunci ministru al Finanțelor.
Mișcarea Alternativa Națională (MAN)
Partidul „Mișcarea Alternativa Națională”, lansat pe 23 august 2022 de către primarul capitalei, Ion Ceban, și-a înregistrat denumirea formațiunii. Anunțul a fost făcut pe 14 septembrie de către Ceban, care a anunțat că „în prezent lucrează la aspectele tehnice de înregistrare a MAN”.
În 2019, Ion Ceban, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a câștigat alegerile pentru Primăria Chișinău. Ceban l-a învins pe candidatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, care a acumulat 47,61%, cu un avantaj de 11 294 de voturi.
Ion Ceban a devenit primul candidat al unui partid de stânga, ales primar al municipiului Chișinău. După victoria sa a promis public că se retrage din PSRM și nu va face politică, fiind primar al tuturor chișinăuienilor. Cu 2 săptămâni înaine de alegerile prezidențiale din 2020 însă, Ion Ceban a anunțat că își ia concediu pe cont propriu pentru a-l susține pe Igor Dodon.
Este considerat un apropiat al lui Igor Dodon, alături de care a apărut în mai multe ipostaze și cu care regulat a ținut ședințe la sediul Președinției, pe când Dodon era președinte, despre situația din municipiu.
„Agenda Comună” se adresează Comisiei de la Veneția
Membrii platformei „Agenda comună” au convenit să organizeze ședințe publice deschise în fiecare zi de marți, pentru a prezenta idei și propuneri, precum și pentru a identifica noi forme de cooperare politică, potrivit PSRM. Pe 18 octombrie, la cea de-a doua ședință a platformei, a fost elaborată „o scrisoare în adresa Comisiei de la Veneția în care și-au exprimat obiecțiile în raport cu proiectul de modificare a Codului Electoral”.
„Semnatarii au indicat asupra faptului că nu există un consens larg pe acest document în societatea moldovenească. De asemenea, se menționează că modificările propuse în Codul Electoral pot afecta legitimitatea viitoarelor scrutine electorale”, anunță Partidul Socialiștilor.
Demersul a fost semnat de:
Ion Dron, președintele Partidului pentru Oameni, Natură și Animale
Ion Chicu, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM),
Ion Ceban, Mișcarea Alternativa Națională,
Mihail Poleanschi, Congresul Civic,
Adela Răileanu, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM),
Victor Stepaniuc, președintele Partidului Popular Socialist din Moldova,
Andrei Donica, președintele „Speranța-Надежда”.