Fiul de 15 ani al lui Kadîrov a devenit conducătorul departamentului de securitate al șefului cecen
Fiul de 15 ani al lui Ramzan Kadîrov, Adam, a devenit șeful departamentului de securitate al Ceceniei. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății din republică, Adam Alkhanov, scrie Novaia Gazeta Europe.
„Adam Kadîrov, în ciuda vârstei sale încă tinere, are deja o bogată experiență, dar cel mai important lucru este că are spiritul unui adevărat și curajos războinic, care, sunt absolut sigur, nu va fi oprit de nimic și de nimeni în apărarea tatălui său, a Poporului, a Religiei și a Patriei”, a scris Alkhanov pe pagina sa de Telegram.
Și deputatul din Duma de Stat cecenă, Adam Delimkhanov, și-a felicitat nepotul pentru numirea în funcție, accentuând asupra faptului că fiul lui Kadîrov a avut succese în sport, câștigând mai multe lupte în competițiile de arte marțiale mixte.
Ramzan Kadîrov a deținut o funcție similară la începutul anilor 2000, când tatăl său, Akhmat Kadîrov, era președinte al Republicii Cecene.
În septembrie 2023 Ramzan Kadîrov a postat un videoclip pe Telegram, în care fiul său de 15 ani îl bătea pe Nikita Juravel, tânărul de 19 ani care a dat foc Coranului în apropierea Moscheii Catedralei.
„L-a bătut și corect a făcut. (…) Fără să exagerez, da, sunt mândru de acțiunea lui Adam. El s-a distins întotdeauna prin dorința de a crește nu printre semenii săi, ci printre cei mai în vârstă, dezvoltând astfel idealurile mature de onoare, demnitate și de apărare a religiei sale. Îi respect alegerea”, a declarat atunci în postarea sa Ramzan Kadîrov.
La începutul lunii octombrie, Adam Kadîrov a primit titlul de Erou al Ceceniei. De asemenea, șeful Tatarstanului, Rustam Minnikhanov, l-a decorat cu Ordinul „Duslyk” pentru „contribuția semnificativă la consolidarea păcii și armoniei interetnice și interconfesionale”, iar șeful Republicii Karachay-Cherkess, Rashid Temrezov, l-a decorat cu Ordinul „Pentru servicii aduse Republicii Karachay-Cherkess”.