Principală  —  IMPORTANTE   —   Festivalul „Mărțișor” se va desfășura…

Festivalul „Mărțișor” se va desfășura online în acest an. Decizia a fost luată în contextul agravării situației epidemiologice

Foto: mecc.gov.md

Cea de-a 55-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” se va desfășura online, anunță Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC).

„Ne adaptăm, nu renunțăm!”, se spune în comunicatul de presă emis de minister.

„În contextul evoluției situației epidemiologice din țara noastră și ținând cont de Hotărârea nr. 47 din 26 februarie 2021 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, prin care a fost interzisă activitatea instituțiilor teatral-concertistice cu prezența spectatorilor, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va organiza, în format online, spectacole muzicale din cadrul Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor-2021”, se mai precizează în comunicatul MECC.

Spectacolele muzicale vor fi difuzate de postul public de televiziune, fiind transmise și online pe paginile de Facebook ale „Moldova-Concert”, Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” și Sălii cu Orgă.

Biletele cumpărate pot fi returnate la casele instituțiilor concertistice, adaugă autoritățile din domeniu.

Potrivit MECC, detalii privind programul online al Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor-2021” vor fi oferite pe parcursul zilei de luni, 1 martie.