Fermierii își mută protestele în fața Președinției: „Sectorul agricol se află în prag de faliment”
Fermieri din mai multe raioane ale țării vor protesta joi, 19 septembrie, în perimetrul Președinției R. Moldova față de un proiect de lege care viza măsurile de sprijin în legătură cu seceta. Anunțul a fost făcut de Asociația „Forța Fermierilor”. Solicitat de Ziarul de Gardă, Alexandru Bădărău, directorul executiv al Asociației, a subliniat că „sectorul agricol se află în prag de faliment”.
Potrivit lui Bădărău, primii care în aceste zile au ieșit la proteste au fost fermierii din raioanele Cahul și Cantemir. Ulterior s-au alăturat cei din Autonomia Găgăuză.
Mâine, o parte din fermieri va protesta în raioane, în timp ce alții vor manifesta în fața Președinției, dar fără tehnică agricolă.
„(…) Astăzi au manifestat agricultori din Leova, Fălești. Mâine o să se alăture cei din Drochia (…). În toată țara sectorul agricol se află în prag de faliment, iar legea și măsurile adoptate de Guvern și Parlament sunt defectuoase. Dacă în următoarele luni vor falimenta agricultori, care nu cad sub incidența legii votate de Parlament, ulterior vor falimenta și cei care au beneficiat de amânarea de plăți conform acestei legi. Tractoarele rămân în raioane. Fiind toamnă este nevoie ca agricultorii să-și recolteze roada (…). Mâine vom veni cu solicitarea de a avea o întrevedere cu președinta țării, de a întoarce această lege în Parlament și de a efectua modificări în regim de urgență (în legislație, n.red.) (…)”, a precizat Alexandru Bădărău pentru ZdG.
Parlamentul a aprobat măsuri de sprijin pentru agricultorii afectați de seceta și arșița din acest an
Fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate de seceta și arșița din acest an vor beneficia de suspendarea obligațiilor de plată față de creditori pentru o perioadă de șase luni. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost adoptat, în două lecturi, la ședința din 13 septembrie a Parlamentului.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și propune măsuri de sprijin destinate fermierilor, în scopul gestionării efectelor secetei din anul curent. „Starea hidrometeorologică instabilă a înrăutățit și mai mult situația financiară a fermierilor. În aceste condiții, este imperios necesară intervenția statului pentru a garanta, pe de o parte, viabilitatea fermierilor, iar, pe de altă parte, pentru a asigura securitatea alimentară a țării”, se menționează în nota informativă a proiectului.
Potrivit documentului, va fi suspendată obligația de plată a datoriilor restante acumulate, precum și a ratelor scadente aferente împrumuturilor și creditelor, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și penalități, datorate de fermieri în anul 2024. De această facilitate vor beneficia fermierii care întrunesc, cumulativ, următoarele condiții: au obținut credite, bunuri în leasing sau inputuri (fertilizanți, pesticide, semințe, echipamente și tehnică agricolă etc.) utilizate pentru activitățile agricole în baza unor contracte încheiate în perioada septembrie 2023 – septembrie 2024; culturile agricole ale acestora au fost afectate de secetă în proporție de cel puțin 60 %, iar suprafața prelucrată afectată constituie nu mai puțin de 50 %; fermierii în privința cărora nu a fost înaintată procedura de insolvabilitate.
Creditorii vor avea obligația de a examina și aproba cererile fermierilor privind suspendarea obligației de plată în termen de 30 de zile calendaristice din momentul recepționării acestora. Fermierii a căror obligație de plată a fost suspendată nu vor putea vinde activele din patrimoniu în perioada acordării acestei facilități, fără informarea creditorilor.
Totodată, proiectul de lege prevede că garanțiile financiare emise de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, care garantează creditele solicitate de debitorii eligibili în corespundere cu prezenta lege, se vor prelungi pe un termen egal cu termenul restructurării/reeșalonării creditului, dar nu mai mult de 31 decembrie 2025.