Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Fermierii anunță „catastrofă” în agricultură:…

Fermierii anunță „catastrofă” în agricultură: mai mult de 50% din sfecla semănată – distrusă de înghețuri

Imagine simbol

Peste 5500 de hectare de sfeclă de zahăr, adică mai mult de jumătate (58%) din suprafața semănată până acum, au fost total distruse de înghețurile înregistrate între 6 și 13 aprilie, anunță Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr, care reunește peste 70 de fermieri din toată țara.

Agricultorii scriu că temperaturile extrem de scăzute, care au ajuns la nivelul solului până la -6°C, au compromis culturile aflate în stadiu fragil de dezvoltare, punând în pericol nu doar sezonul agricol, ci și viitorul acestei ramuri strategice. Pierderile directe doar din semințe depășesc 53 de milioane de lei, iar impactul total este estimat la câteva sute de milioane, riscând falimentul multor producători.

„Ținând cont de înghețurile de anul acesta, de seceta fără precedent de anul trecut, fără un sprijin ferm din partea Guvernului, riscăm dispariția acestei ramuri strategice. Fermierii sunt gata să reia lucrările, însă fără suport financiar, reluarea însămânțărilor este imposibilă”, a declarat Alexei Chiriac, președintele Asociației.

Subiectul a fost discutat și în cadrul unei ședințe la Guvern, cu participarea Prim-ministrului R. Moldova, Dorin Recean care a fost informat despre amploarea pagubelor și riscurile iminente pentru ramura producătoare de zahăr.

Printre măsurile urgente solicitate de fermieri se numără: 

  • scutirea de TVA și taxe vamale pentru semințele importate în regim de urgență;
  • compensarea parțială a pierderilor prin Fondul de intervenție al Guvernului;
  • achitarea restanțelor la subvenții pentru 2024;
  • adoptarea în regim prioritar a Legii privind finanțarea politicii agricole.

„Grav este faptul că acest nou dezastru agricol vine după un an 2024 deja marcat de pierderi masive: din cauza secetei, producătorii de sfeclă au recoltat anul trecut doar o treime din producția planificată, cu o scădere de peste 60% față de estimările inițiale. Ramura sfeclei de zahăr susține peste 3.000 de locuri de muncă și contribuie anual cu peste 100 milioane lei la bugetul de stat, asigurând totodată 100% din necesarul intern de zahăr”, se arată în comunicatul asociației.

Fermierii avertizează că fără măsuri concrete și rapide, ramura cultivării sfeclei de zahăr riscă să dispară, având un impact negativ colosal asupra securității alimentare, încasărilor la bugetul de stat, șomajului, dar și asupra economiei naționale a R. Moldova.