Familia a îngropat mâna soldatului, crezându-l mort, dar peste un an și jumătate acesta s-a întors din captivitate

Vasili Parfenkov (Siabro) s-a născut pe 30 august. Este soțul ucrainencei Elena Gherghel. Elena îl iubea pe Vasili, un activist din Belarus care a luptat împotriva regimului Lukașenko timp de decenii, a făcut închisoare pentru asta, iar din 2015 a luptat pentru o Ucraină liberă. Aceasta a fost singura cale pe care a ales-o pentru a-și elibera țara.

Vasili a iubit-o pe Elena, l-a crescut pe cel mai mare fiu al ei, născut din prima căsătorie, dar și pe cei doi copii comuni.

Siabro a murit în iunie 2022 lângă Lisiceansk. Oficial însă este considerat dispărut – corpul lui neînsuflețit nu a fost găsit. Dar Elena este sigură că Vasili nu a supraviețuit: prietenii medici i-au spus că șansele lui de a rămâne în viață erau egale cu zero din cauza hemoragiei pe care a avut-o și pe care au văzut-o colegii acestuia. În plus, femeia a găsit un videoclip pe un canal de propagandă în care a recunoscut corpul soțului, haina și centura pe care i-o dăduse. Vasili era culcat, cu mâinile ridicate în aer, ca și cum ar fi fost pe cale să se predea. Elena a obținut și o înregistrare audio de la ultima bătălie, pe care a recunoscut vocea soțului țipând de dureri groaznice.

Din iulie anul trecut Elena s-a înrolat în armată, în Brigada mecanizată nr. 93 Holodnîi Iar: se ocupă de căutarea persoanelor dispărute. 

***

Elena are 45 de ani, fața palidă și calmă – niciun mușchi nu reacționează la sirenele permanente și la exploziile îndepărtate. Este numită Lisa (vulpe) din cauza părului ei roșcat. Pe masă păstrează o fotografie în care este cu Vasili și copiii săi.

Unitatea ei se numește Cooperare militară civilă ori serviciu de escortare. Oamenii simpli o numesc „serviciul de sprijin”, după exemplul Azovului, unde a apărut pentru prima dată. În brigadă, Elena se ocupă de înmormântarea celor căzuți pe câmpul de luptă, de protezarea răniților și, în special, de cei dispăruți.

Până în prezent, corpul soțului ei nu a fost recuperat

Corpurile sunt returnate doar din acele locuri unde e cât de cât liniște. Din regiunea Donețk încă e posibil, dar din Luhansk, unde a murit Vasili, nu, pentru că se trage foc permanent și totul este minat. Potrivit unor surse, Vasili este îngropat, împreună cu alți colegi, într-o groapă comună. Deocamdată însă, este imposibil de ajuns acolo.

„În general, stăm prost cu schimburile de corpuri. Acum, în Ucraina nu există un fond de schimb ca atare, pentru că ne retragem tot timpul. Nu luăm corpurile noastre, dar nici ale rușilor. (…)

Situația de pe front este foarte grea, tot cerul este împânzit de drone și nu poți să-ți bagi nici nasul”, spune Elena.

Alegerea de a se ocupa de problemele persoanelor dispărute are legătură cu istoria ei personală

Elena mereu a avut dorința de a se înrola în armată, dar când Vasili a murit, copiii erau încă foarte mici. „Mă ocupam de medicina tactică, am fost instructor din 2015. Dar când fiica mea cea mică, Solomia, a început clasa întâi anul trecut și cel mai mare, Liubomir, a împlinit 18 ani, am simțit că a venit momentul. Majoratul lui este ca o asigurare în cazul în care s-ar putea întâmpla ceva rău cu mine. El poate fi tutorele celor mici. De asemenea, părinții mei sunt în viață, se simt bine și îi pot sprijini pe cei mici. Copiii locuiesc cu ei acum.”

Alina Karnauhova, văduva unui militar decedat care se alăturase armatei mai devreme, i-a propus să se înroleze în serviciul de sprijin al Brigăzii nr. 93 pe care îl conduce. Astfel, și-a asumat sarcina de a-i căuta pe cei dispăruți. „Mi se pare cel mai logic: știu mai bine decât oricine cu ce probleme se confruntă familiile celor dispăruți. Pentru respectivele familii acest statut este cel mai stresant dintre toate și de foarte multe ori ele nu știu ce să facă, sunt confuze. Este o traumă greu de suportat din cauza necunoscutului care le așteaptă. Sarcina serviciului de sprijin este de a ajuta familia să înțeleagă cum să acționeze.”

Dacă o familie a pierdut legătura cu unul din membrii săi care se află la război, cât timp trece până când acesta este considerat dispărut?

În conformitate cu procedura, comandantul unității întocmește un raport privind pierderea contactului cu militarul – când emițătorul acestuia nu răspunde. Comandantul unității face o notificare către Centrul teritorial de recrutare (CTR). Notificarea ajunge la CTR și de acolo familia trebuie să fie informată în termen de trei zile. Nu doar să sune familia, ci să vină în persoană să o informeze. Cu excepția cazului în care rudele sunt în străinătate. În acest caz, sunt anunțate prin telefon. Familia este vizitată de un ofițer, un psiholog, un lucrător medical și uneori, un capelan. Ei anunță membrii familiei că ruda lor a dispărut, că trebuie să depună o cerere și le spun unde să se adreseze.

Sunt și cazuri când cei dispăruți revin. „Să presupunem că unul din ei s-a ascuns undeva, a ajuns la poziția lui, a contactat unitatea. Am avut câteva cazuri de acest fel în ultima lună: soldații au fost răniți și s-au ascuns într-un adăpost. Dar acest lucru se întâmplă foarte rar.

Practic, dacă o persoană este dată dispărută, aceasta fie este moartă, fie se află în captivitate”, explică Elena. 

Înainte de invazia pe scară largă erau puține persoane dispărute. Toți cei morți erau recuperați. În 2022 și 2023 unitățile singure evacuau cadavrele. Dar acum, intensitatea luptelor este atât de mare, sunt atâtea drone, încât evacuarea a devenit foarte dificilă. Din această cauză, în prezent, sunt mai mulți dispăruți decât morți.

Ce trebuie să facă o familie?

Familia care a pierdut legătura cu militarul trebuie să scrie două cereri la CTR: pentru alocația de militar și pentru un extras din actul de investigare. Familiei i se achită o sumă în valoare de 120 de mii de grivne (circa 52 de mii de lei) în lună pe un termen nelimitat, până când persoana este recunoscută ca fiind moartă (printr-un test ADN sau prin intermediul instanței). Atunci familia va primi o plată unică de 15 milioane de grivne (circa 6,5 milioane de lei).

Plățile pentru prizonieri se fac în același mod ca și pentru persoanele dispărute. De la 1 februarie, anul curent, au intervenit modificări în legislație. Dacă anterior banii erau primiți de soția oficială a militarului sau de femeia aflată în divorț cu acesta, dar care este mamă a copiilor comuni, acum, 50% din plăți vor rămâne în contul militarului și acesta le va putea folosi la întoarcerea din captivitate. Dacă decesul lui este confirmat, fondurile înghețate vor fi împărțite între toate rudele.

Cât privește plata unică de 15 milioane, nimic nu s-a schimbat, cu excepția unui singur lucru: dacă soția unui luptător este însărcinată în momentul decesului acestuia, copilul nenăscut are acum dreptul la partea sa.

În ceea ce privește raportul comandamentului, familia ar trebui să fie informată cu privire la concluziile acestuia.

Rudele trebuie să se adreseze la mai multe instituții. Este o listă întreagă. În special, la secția de poliție, în vederea efectuării testului ADN, pentru ca să poată fi deschis un dosar penal. De asemenea, la Cartierul General de Coordonare pentru Tratarea Prizonierilor de Război. Acolo ar trebui să indice următoarele informații: dacă (ruda lor) a avut tatuaje, alunițe, cicatrici. Toate aceste informații sunt colectate într-o bază unică de date. Până în prezent, în această bază de date sunt introduse date personale, inclusiv ADN, ale aproximativ 50 de mii de soldați dispăruți.

După aceasta, familia este în așteptare. Pe timp de război, nu există limită de timp pentru a considera moartă o persoană dispărută. După șase luni, rudele se pot adresa în instanță dacă în acel moment dispun de noi dovezi privind decesul acesteia sau dacă ies la iveală noi circumstanțe. Instanța poate să recunoască moartea celui dispărut și să elibereze certificatul de deces.

De ce familiile au nevoie de confirmarea decesului celor apropiați dacă nu încetează să spere?

Fiecare poate avea motive diferite, unul dintre care ar putea fi banii. De exemplu, o soție primește 120 de mii pe lună pentru soțul ei, dar părinții lui nu primesc nimic. Este mai ușor pentru ei să-l considere mort, pentru că vor primi ceva din ajutorul unic de 15 milioane. Acest lucru se întâmplă cel mai des în cazul părinților ce au avut o relație proastă cu fiul sau fiica lor care este înrolat/înrolată. Poate că nici nu mai țin legătura, dar drepturile părintești nu le-au fost revocate oficial.

Există și alte cauze importante. De exemplu, o femeie dorește să-și trimită copiii la o școală din apropierea casei în care locuiesc. Aceștia însă sunt înregistrați într-un alt cartier al aceluiași oraș, iar școala care le este repartizată se află în alt cartier. La Centrul de prestare a serviciilor administrative i se spune că e nevoie de acordul tatălui pentru a schimba locul de înregistrare a domiciliului copilului. Acest lucru poate fi rezolvat prin parcurgerea anumitor coridoare birocratice, fapt ce deja este o piedică. Dacă statutul bărbatului ar fi nu „dispărut”, dar „decedat”, femeia ar rezolva singură aceste probleme.

Un alt motiv: soțiile cu soții dispăruți. Timpul trece, dar ea nu este nici văduvă, nici soție oficială. S-a îndrăgostit, dar nu se poate căsători. Nimeni nu o poate divorța de cel care este dispărut. Ea este nevoită să trăiască cu alt bărbat fără a putea oficializa relația.

Ce ar trebui să facă un militar pentru ca familia lui să-l găsească mai ușor în cazul dispariției sale?

În primul rând, începând de la centrul de pregătire, care trebuie să spună familiei unde studiază, unde urmează să slujească: în ce brigadă, în ce unitate, să dea datele de contact ale comandantului. Dacă se întâmplă ceva, familia trebuie să poată să-i contacteze. E bine să aibă numerele de telefon ale colegilor.

Fiecare este adult și trebuie să se gândească din timp la familia sa. Militarul poate specifica acum cine va primi 50% din plățile sale în cazul în care dispare (celelalte 50% vor fi acumulate pentru el dacă se întoarce). Acest lucru va ajuta la evitarea certurilor în familii.

În căutarea soțului

Elena își amintește dificultățile prin care a trecut în căutarea soțului. „A fost foarte greu în 2022, credeam c-o să mă dau cu capul de pereți. Și cred că este foarte bine că acum există un loc la care pot apela. Acum, această căutare a cadavrelor este organizată și coordonată. Există un sistem care se îmbunătățește de la o lună la alta. De exemplu, există o hartă electronică cu toate coordonatele criptate ale celor dispăruți și morți.”

Aceste informații reprezintă o bază pentru viitor, atunci când va fi posibil de ajuns pe teritoriile în prezent ocupate. Astfel, atunci când căutătorii se vor duce acolo, nu vor răsturna tot pământul, ci vor ști exact ce și unde s-a aflat, inclusiv ce militari au fost acolo și ce s-a întâmplat cu ei.

Cea mai dificilă parte a muncii

„Uneori, știu că un militar a murit. Mama lui sună și întreabă unde este fiul ei, iar eu nu am dreptul să-i spun, pentru că astfel de lucruri ar trebui să fie raportate de CTR. Îi spun: «Vom contacta unitatea și când vom avea informația, vă vom suna» și începem să sunăm la CTR să-i rugăm să aducă notificarea cât mai repede posibil, astfel încât familia să știe”, relatează Elena.

Uneori, rudele înjură. Acest lucru se întâmplă permanent, o dată pe săptămână. „Rudele adesea nu înțeleg de ce cadavrele nu sunt evacuate: «Nu le luați intenționat, le lăsați acolo intenționat!» Deși militarii și medicii noștri încearcă să ajungă pe câmpul de luptă și ei înșiși dispar din această cauză. Poate că au murit, poate că au fost capturați. Dar rudelor nu le pasă: «Chiar dacă moare întreaga brigadă, luați-i!»”, spune femeia.

Uneori, rudele încep să-i preseze pe colegii celor căzuți pe câmpul de luptă: „Da tu de ce ai rămas în viață?”

Istorii cu final fericit

Familiile trebuie să spere până în momentul în care obțin o potrivire de ADN. Dar există cu adevărat povești uimitoare. Elena își amintește un caz în care a fost recuperat brațul unui soldat de pe câmpul de luptă. A fost făcut un test ADN, a existat o potrivire, familia a primit certificatul de deces, iar brațul a fost îngropat. Un an și jumătate mai târziu, militarul s-a întors din captivitate cu brațul amputat. Este un caz fericit.

Altă dată, la o întrunire de familie, fiica unui militar se ridică și spune: „Știu sigur că tatăl meu a murit. Spuneți adevărul. Există o înregistrare video: o dronă s-a prăbușit pe poziția lor și există martori.” După o lună, a fost găsit și el în captivitate. În timpul exploziei, bărbatul a reușit să se ascundă și a supraviețuit.