Expert francez: Rusia și-a intensificat eforturile de destabilizare a Moldovei
Strategia Rusiei în Moldova este să insiste pe discreditarea UE și subminarea procesului de integrare europeană și să pună mai puțin accentul pe promovarea sa, este de părere Florent Parmentier, cercetător asociat la Institutul Jacques Delors (Centre Grande Europe) și secretar general al Centrului de Cercetare Politică de la Sciences Po (CEVIPOF) de la Paris, unul dintre cei mai buni tineri cercetători francezi pe spațiul ex-sovietic, se arată într-un interviu realizat de Veridica.
Sursa citată a discutat cu Florent Parmentier despre războiul hibrid dus de Rusia și actorii săi interni din Republica Moldova, evoluția narațiunilor propagandei ruse în Republica Moldova, viitoarele alegeri prezidențiale și referendumul privind integrarea europeană, situația din UTA găgăuză și regiunea separatistă transnistreană, dar și alte subiecte de interes.
„Războiul din Ucraina a schimbat complet peisajul. Moldova a răspuns inițial conflictului prin primirea a sute de mii de ucraineni în urma agresiunii Rusiei. Acest lucru a pătat semnificativ imaginea Rusiei, iar partidele pro-ruse s-au trezit în imposibilitatea de a susține războiul în mod direct. De atunci, guvernul moldovean a făcut câțiva pași pentru a-și consolida legăturile cu Europa, în timp ce Rusia a intensificat eforturile de destabilizare pentru a discredita și a slăbi imaginea Maiei Sandu, în special printre susținătorii ei din regiunea Găgăuzia. Amenințările hibride sunt în prezent la un nivel foarte ridicat și este foarte posibil să se intensifice în continuare în contextul viitoarei campanii prezidențiale”, a declarat expertul francez.