Exclusiv Ion Mărgineanu, deputat în Primul Parlament: „Nu-ți fă loc în istorie, lasă istoria să te găsească pe tine” 

Interviu cu Ion Mărgineanu, deputat în Primul Parlament al R. Moldova (1990-1994), secretar al Comisiei parlamentare de politică externă, profesor universitar.

De la un timp, zilele sale încep la ora 5 dimineața, departe de Chișinău, în casa părintească din satul Fundurii Vechi, raionul Glodeni, sat situat în apropiere de orașul Bălți. Are 83 de ani și susține că munca fizică și călătoriile sunt cele care îți pot prelungi viața. Despre sine spune că vorbește liber, scrie și traduce în patru limbi, cântă la vioară, dansează, dar mai mult decât toate e pasionat de turismul pietonal. 

După ce, în 2018, cu prilejul Centenarului Marii Uniri, a parcurs 500 km pe jos de la Fundurii Vechi până la Alba Iulia, acum este pasionat de ideea unui nou traseu, și mai lung, de 1800 km. Deocamdată, nu dezvăluie detaliile noului său proiect turistic, fiind preocupat de elaborarea hărții detaliate a viitorului traseu. În ajunul Zilei Independenței R. Moldova, i-am dat întâlnire la Chișinău, la Președinția R. Moldova, acolo unde în anii 1990-1994 se afla sediul Primului Parlament al Moldovei Independente, în cadrul căruia profesorul Ion Mărgineanu a fost deputat. 

Au trecut peste trei decenii de atunci, dar munca de parlamentar și lecțiile de parlamentarism pe care le-a însușit atunci i-au permis să înțeleagă că nu ar trebui să ne facem loc în istorie, ci să lăsăm istoria să ne găsească. Așa le spune copiilor săi, dar și actualilor politicieni: „Nu-ți fă loc în istorie, lasă istoria să te găsească pe tine”, aceasta însemnând să trăiești cu dedicație pentru binele altora, fără a sluji imaginii proprii. 

— Dle Mărgineanu, cum a fost Primul Parlament al R. Moldova?

— Majoritatea din Primul Parlament, din Parlamentul Independenței, veniseră în Legislativ cu gânduri curate, pornind să facă ordine în țară într-o perioadă complicată de tranziție de la regimul sovietic la unul declarat democratic. Mulți deputați, chiar și dintre cei agrarieni, erau patrioți în suflete, dar nu puteau să-și manifeste opțiunile, fiind strâmtorați de normele partinice. Erau printre ei și stricați de ideologia sovietică, dar mai mulți purtau în inimi demnitatea națională. Simion Gurdiș, Gheorghe Ciobanu, fiind agrarieni, erau cu noi în permanență, cu Frontul Popular. Și alți deputați erau binevoitori, corecți, nu se uitau la faptul că ne aflăm pe diferite baricade. Dacă trebuia să decidem ceva, decideau cu conștiința curată, în numele poporului R. Moldova. Așa a fost votată și Independența. Îmi amintesc de Dumitru Moțpan, atunci era în fruntea fracțiunii agrariene. S-a întâmplat odată să merg cu el cu mașina până la Fălești. Din vorbă în vorbă, m-am plâns că școala din sat intră în iarnă fără de foc, că riscăm să suspendăm orele sau să lăsăm copiii să înghețe. A întrebat de cât cărbune am avea nevoie. I-am spus că nu avem deloc, iar iarna abia începe. A întrebat: „100 de tone ar ajunge?” Am crezut că face o glumă, dar el a continuat că a doua zi putem ridica 100 de tone de cărbune de la depozitul din Fălești. A doua zi, chiar dacă era duminică, 35 de camioane au făcut două ture și au adus 100 de tone de cărbune pentru școală. E adevărat că și-a mai încălzit mâinile și altcineva decât elevii cu acei cărbuni, dar… Moțpan și-a respectat cuvântul. Ar fi putut să-mi facă probleme, că eu eram din Front, dar el agrarian, dar a procedat corect, omenește. De altfel, cunoscând mai multe limbi moderne și fiind secretar al Comisiei parlamentare de politică externă, am participat la mai multe discuții cu delegații străine, în cadrul cărora deputații agrarieni părea că sunt pe poziții frontiste. Odată chiar l-am întrebat pe deputatul Fandofan dacă nu cumva și-a confundat opțiunile politice. El mi-a spus că e una să discuți în cadrul fracțiunii și cu totul altceva e să abordezi subiectele de importanță națională în prezența unor delegații străine. „Noi întotdeauna trebuie să respectăm poziția națională”, mi-a zis atunci Fandofan. A fost un deputat, Nicolae Moraru, agrarian convins, care, cu timpul, pe la ședințele lor scanda: „Suntem români și punctum.”  Da, erau și agrarieni ostili cauzei naționale, cum ar fi Obreja, Popușoi, dar ei erau în minoritate. Altă caracteristică a acelui Parlament era că deputații de atunci nu au furat, cel puțin pe parcursul primilor trei ani de mandat. Și traseiști nu erau. Nu existau voturi contra plată. Într-o zi, mă îndemnase cineva să votez un proiect de lege propus de agrarieni. Le-am spus că port răspundere față de cei care m-au ales și nu voi face acest lucru. Atunci, acel deputat mi-a zis că mă respectă foarte mult pentru această poziție. 

— Dar cum au fost aleși deputații acelui Parlament?

— A fost un Parlament ales pe circumscripții. Personal, îmi elaborasem o tactică: niciodată nu vorbeam de rău contracandidații mei. În acea circumscripție, la alegeri, mă confruntam cu primul secretar raional de partid. Era un om cunoscut, iar eu un simplu învățător, deși nu eram un anonim la baștina mea. Nici la o întâlnire nu am vorbit de rău despre contracandidat. Le-am sugerat și celor care mă sprijineau să nu consume timp răspândind vorbe urâte. Îmi amintesc, în vinerea alegerilor, în satul Limbenii Vechi, avea loc adunarea generală a colhoznicilor. M-am dus, deși contracandidatul meu anunțase, dar mințise, că nu va participa la acea întâlnire cu alegătorii. A vorbit el, după care eu le-am spus oamenilor că nu am ce adăuga la cele spuse pe parcursul a două săptămâni de scrutin, cât timp fusesem de mai multe ori în acel sat. Le-am zis că părerea mea e că Ivan Calistratovici e un om foarte bun, puteți să-l votați fără grijă, după care am adăugat: dar nevasta mea zice că și eu sunt bun. Trei sute de oameni care erau în sală au aplaudat din suflet. Șeful securității din raion, când a ieșit de la întâlnire, a scuipat mojicește și a zis: „Zdesi vî vîigrali samoe menișee 75%.” Dar securiștii, de obicei, știu ce vorbesc. Atunci am luat 78% în acea circumscripție. Le-aș zice și actualilor politicieni să-și schimbe tacticile. Nu știu de ce ei consideră că dacă batjocoresc mai mult, cu atât șansele de câștig cresc, dar nu e adevărat.

Am venit în Parlament cu Frontul popular și am rămas în Front până am înțeles cine este Roșca

— Cum au evoluat relațiile dvs. cu Frontul Popular?

— Am venit în Parlament cu Frontul Popular și am rămas în Front până am înțeles cine este Roșca. De fapt, sesizasem niște lucruri devreme, după ce din Front s-a retras Ion Tănase. Atunci m-am gândit, de ce un om atât de cumsecade s-a retras din Front? Tot atunci constatasem că mai mulți lideri de partid comunist de prin raioane ajunseseră în conducerea Frontului Popular. Cum s-a întâmplat așa ceva, cine a avut nevoie să compromită mișcarea? E bine să găsim răspunsuri clare la aceste întrebări.

— Ce nu se mai știe despre votul acordat Declarației de Independență a R. Moldova, al cărei semnatar sunteți?

— Voi spune ceva ce nu am povestit niciodată. Era mare ghivolt atunci. Se pregătea Unirea cu România. Dar, în ajun, Iliescu a spus: „Noi nu putem primi Moldova în componența României acum.” Atunci s-a decis imediat să mergem pe calea Independenței. Dacă pe 25-26 august se frământa ideea Unirii, pentru care ar fi votat și mulți agrarieni, la 27, dimineața, Mircea Snegur, în care noi toți aveam încredere, a spus că mergem pe calea Independenței. Și s-a votat.

— Cum sunt anii Dvs., viața Dvs., după ieșirea din marea politică?

— Parlamentarismul a fost ca o adevărată facultate pentru mine. Am învățat foarte multe. Am vorbit de la tribuna Consiliului Europei, în Cancelaria lui Helmut Coll. Mi-a ajutat mult faptul că sunt specialist în limbile germană și franceză. Am învățat foarte multe de la Vasile Nedelciuc, șeful Comisiei parlamentare de politică externă, din cadrul căreia și eu făceam parte. De 21 de ori am fost în Germania, am fost de multe ori în Franța, în Canada, unde mi se oferise și un loc de muncă la o prestigioasă universitate. Atunci, din delegația noastră formată din 32 de persoane, 16 nu au mai revenit în Moldova. M-am gândit și eu la acea ofertă. Poate dacă aș fi fost mai tânăr, aș fi rămas, așa însă am considerat că nu e de mine acea aventură. Am înțeles că pentru mine, mai scumpă este Moldova, oamenii satului meu. După ieșirea din Parlament, am revenit la profesie, eu fiind pedagog. Nu m-am întors în școala din sat, unde funcția mea de director era ocupată de o tânără profesoară, vrednică și talentată. Nu am vrut să-i creez probleme. Așa, după Parlament, timp de 18 ani, am fost profesor la ULIM. Predam economia în limba franceză. A fost o perioadă în care am fost fericit, având cele mai frumoase relații cu studenții. Nu s-a întâmplat vreodată să iau vreun capăt de ață de la studenți. Au încercat cumva după un examen să între la mine cu o șampanie și o cutie de bomboane. Le-am zis – „stânga împrejur”… Atunci, unul dintre studenți a încercat să mă convingă, spunându-mi că eu idee nu am ce se face în acea universitate, că ar exista multă corupție, dar nu m-a convins să mă înscriu și eu în rândul celor corupți.  

Vin oameni noi în Parlament, vor să facă ceva, dar sistemul e putred

— Dar cum vi se pare actualul sistem politic din R. Moldova?

— E putred. Vin oameni noi în Parlament, vor să facă ceva, dar sistemul e putred, acest sistem îi scoate din mersul normal în care ei sunt porniți să-l urmeze și îi strică, îi învață să fure, se compromit, acceptă relații dubioase. Acest sistem politic nu are viitor. Ar trebui de schimbat totul din rădăcini. Nu vedeți? Au arestat câțiva hoți mai mari, dar complicii lor au rămas în libertate și acționează. Astfel, cei arestați sunt eliberați, scăpând chiar și de condamnare. Sistemul alegerilor pe liste de partid este cel mai murdar, cel mai nociv. Acum câțiva ani, într-un sat, niște oameni mă salută: „Bună ziua, dle deputat.” Le spun că demult nu mai sunt deputat, iar ei zic că nu cunosc pe nimeni altul, că în ultimii 15 ani nu mai știu cui să se plângă, la cine să apeleze, că nu mai au deputat. Atunci, alegătorii cunoșteau unde locuiește deputatul, care îi sunt rudele, ce fel de familie are, ce cumpărături face, dacă fură sau nu… Uneori, alegătorii veneau chiar și acasă la deputat, când aveau probleme care nu răbdau. Am avut și eu astfel de situații. Acum îmi amintesc cum am reușit să organizăm primul grup de copii din stânga Nistrului să plece la studii în România. În doar câteva zile am adunat 44 de copii în PMAN, gata să plece la studii în România. Venise un agronom dintr-un sat cu un camion încărcat cu harbuji, ca să-i „mulțumească” pe cei care au organizat plecarea acelor copii la studii. Poliția nu-i permitea să treacă în PMAN cu harbujii. Am apelat la polițiști și i-a permis să împartă harbujii copiilor. Mă gândesc că dacă vrei să faci bine, în orice situație reușești.

— Ce clipe memorabile ați mai reținut din acea perioadă?  

— La 1 decembrie 1993 era aniversarea a 75-a de la Marea Unire a Basarabiei cu România. Atunci, din Parlamentul de la Chișinău a plecat o delegație de vreo 30 de oameni. Partea română ne-a dat combustibil pentru transportul oferit de Parlament. La București, Parlamentul României ne-a primit la înălțime. Am fost și la Alba Iulia. Era tare frumos. Atunci mi-a venit ideea ca peste 25 de ani, de Centenarul Marii Uniri, să parcurg calea Unirii din satul meu până la Alba Iulia. Am și reușit, în 2018. Pe acel traseu, toată lumea pe care am întâlnit-o a fost binevoitoare. La Gheorghieni, după 30 km de drum, am intrat într-un restaurant, acolo era un eveniment special. Chelnera ne-a anunțat că totul e ocupat. Ne-a permis să așteptăm în local, la o bere. Imediat s-a apropiat de noi un bărbat – înalt,  cămașă albă, papion. Noi eram în veste reflectorizante, cu Tricolorul în piept. A umblat pe lângă noi, apoi a invitat chelnera și i-a vorbit în limba maghiară. Chelnera ne-a anunțat că respectivul i-a spus să ne servească fără rând, din contul mesei sale. Niciodată nu e în plus să învățăm tradiții și cultură de la alți oameni, de la alte etnii. E un nonsens să ne manifestăm calitățile prin răutate…Tot traseul a fost pentru mine o lecție de românism, de bunăvoință, de dragoste. Îmi amintesc, pe 30 noiembrie, la porțile orașului Alba Iulia mă aștepta o mașină cu oameni din sat. Veniseră să mă salute chiar și cei care inițial nu au crezut că pot parcurge acest drum. În prezent, am la activ peste 5000 km de turism pietonal. Am 83 de ani, dar nu mă dau bătut. Mai visez la deschiderea unui mare traseu turistic. Nu vreau să dau detalii acum. Doar că va fi un traseu de 1800 km.

Dacă muncești, pământul te răsplătește, nu te lasă să mori

— Dar cum e viața la țară astăzi?

— Pământul te răsplătește dacă muncești. Mai mult, mai puțin, dar nu te lasă să mori. În ultimii 30 de ani, nimeni nu a murit de foame la țară. Da, greutăți și probleme au fost și sunt, dar oamenii au ce mânca. Orice bine e răsplătit. Atunci însă când nu faci bine, nu aștepta să fii răsplătit cu bine. În ultimii ani, situația s-a și stabilizat. La vecini arde focul, e război, dar la noi e liniște și pace și oamenii ar trebui să prețuiască acest lucru. Avem ce mânca, ce îmbrăca, jucăm nunți și cumetrii. Ne ajută generos România, dar și întreaga Europă, ar trebui să fim deștepți și să prețuim, să muncim. Eu muncesc zilnic, intelectual și fizic. Mă trezesc dimineața la ora 5:00, muncesc câteva ore fizic, după care mai citesc, mai scriu. Dacă vrei să trăiești, poți fi fericit. Mă deranjează goana asta după bani. Ar trebui să abandonăm această goană și să revenim la adevăratele valori. Cum spunea Grigore Vieru: „Eu de mamă și de tată nu mă satur niciodată.” Familia, părinții, copiii – aceștia sunt valori adevărate. 

— Cum ar trebui să fie un politician în R. Moldova?

— Neapărat foarte corect, să-și respecte onoarea, să fie bun și responsabil. Toți recunoaștem că avem politicieni corupți. Dar, în cazul corupției, dacă ai păcătuit odată, ai pierdut cinstea și onoarea pentru totdeauna. Fiecare politician ar trebui să-și facă autoritatea și demnitatea cu mâinile curate. Personal, am înțeles asta după atitudinea oamenilor din satul meu, care au încredere în mine pentru că sunt siguri că nu am acceptat nicicând să fiu corupt.  

— Suntem deja în electorala prezidențială. Ce zic oamenii de la țară despre această campanie?

— Acum 4 ani, în satul meu, pentru prima dată a învins un politician pro-european – Maia Sandu. Acum e mai greu, căci oamenii au așteptat mai multe reforme. Personal, am mari pretenții la unii intelectuali care se ocupă de răspândirea falsurilor. Le-aș spune câteva vorbe și celor care organizează mișcări politice de alternativă, invocând că așa e într-o democrație. De fapt, nu ar trebui să generăm alternative acolo unde nu este nevoie de ele. Păcat că la noi alegerile sunt teatralizate. Ar trebui să revenim la circumscripții, altfel, Parlamentul e un simplu teren de joc, în care cetățenii nu se pot manifesta.

— Dar cum putem educa o percepție clară a libertății și democrației?

— Despre libertate și democrație trebuie să discutăm cu copiii, ca să-i convingem că  fiecare trebuie să fie stăpân pe propriul destin. Nu „drujba” ne face bine. „Drujba” e bună la tăiat lemne. „Drujba” excesivă, întâmplătoare poate strica oamenii. Înțelegerea, credința, fidelitatea – astea sunt importante. În munca mea de pedagog am încercat întotdeauna să-i deprind pe copii să fie corecți și să vrea să facă bine în această viață. Eu le spun și băieților mei, dar le-aș spune și actualilor politicieni: nu încercați să intrați în istorie cu de-a sila. Nu da din coate, că te murdărești sau lovești rău pe cineva. Analizați ce se întâmplă în jur. Sunt scriitori care au publicat sute de cărți, dar lumea a uitat deja de ei. Și șefi de stat sunt dați uitării. Pentru noi, Mircea Snegur a fost o mare personalitate. S-a stins. Mai auziți ceva despre Mircea Snegur? Unii nici nu știu că nu mai e. La fel e tratată memoria și altor mari personalități. Nu acuz pe nimeni, doar vreau să zic că tot ce putem face tebuie să reușim aici, pe pământ, fără a conta că va rămâne în memoria omenirii. Scurt: nu-ți fă loc în istorie, lasă istoria să te găsească pe tine.