Evenimentul de lansare a Recensământului 2024. Recean: „Nu putem merge înainte până când nu decidem care sunt prioritățile noastre”
Sâmbătă, 6 aprilie, a avut loc ceremonia de lansare a Recensământului Populației și Locuințelor 2024 care se va desfășura începând cu 8 aprilie și până la 7 iulie curent. Evenimentul, care a avut genericul „Deschidem ușa pentru Recensământ: Comunitate, Transparență, Participare”, s-a desfășurat la Chișinău.
La eveniment a fost prezent premierul Dorin Recean, Ambasadorul UE în R. Moldova, Janis Mazeiks, directorul general al Biroului Național de Statistică, Oleg Cara, și reprezentanta Fondului Națiunilor Unite pentru Populație, Karina Nersesyan.
„Vă îndemn să răspundeți la întrebările celor peste 4000 de recenzori, care în această perioadă vor bate la ușile din toată țara, și să încurajați familia, prietenii și vecinii să facă același lucru. Nu putem merge înainte până când nu decidem cu toții, ca o familie, care sunt prioritățile noastre”, a declarat Dorin Recean.
Începând cu 8 aprilie și până la 7 iulie curent, în R. Moldova se va desfășura recensământul populației și locuințelor 2024, organizat de Biroul Național de Statistică. În perioada desfășurării recensământului, fiecare cetățean al R. Moldova este obligat de lege să răspundă la mai multe întrebări despre locuință, etnie, sex, religie, activitatea în câmpul muncii, dificultăți fizice sau studii, în conformitate cu Hotărârea Guvernului cu privire la organizarea și efectuarea recensământului.
- Recensământul populației și locuințelor 2024. Cum se va desfășura? De la organizare – la mituri, obligații și amenzi
- Ce trebuie să știm despre recensământ, care vor fi întrebările și de ce trebuie să avem încredere în acest „exercițiu”? BNS: „Nefurnizând aceste date, nu exiști. Dar dacă nu exiști tu – nu există nici necesitățile tale”
Datele despre populație și locuințe din cadrul Recensământului vor fi colectate în mod direct, prin recenzarea persoanelor, și în mod indirect, utilizând sursele de date administrative și/sau private relevante.
În premieră, recensământul va fi realizat pe tablete, cu aplicarea metodelor noi de colectare a datelor, fiind o alternativă modernă a tradiționalei colectări de date statistice pe hârtie. Conform Legii nr. 231/2022 privind Recensământul populației și locuințelor, art.7, participarea persoanelor la recensământ este obligatorie.