Europa Liberă FSB-iști pensionați, în spatele conferinței „de pace” de la Bratislava, la care a fost și Igor Dodon
Ies la lumină noi detalii despre așa-numita „conferință de pace” pentru Ucraina, ținută la 20 iunie la Bratislava, unde a mers și fostul președinte al R. Moldova Igor Dodon. Politiciana de opoziție slovacă Ľubica Karvašová a atras atenția prima, atunci, că organizatorii ruși au legături cu FSB. Unul dintre organizatorii conferinței pentru „pace” din Bratislava, la care a participat și Igor Dodon, este un pretins institut de cercetare din Rusia, ticsit cu foști ofițeri ai KGB, SVR și FSB, scrie Radio Europa Liberă Moldova.
Nu este limpede cine anume l-a chemat la Bratislava pe Dodon, care nu este în general invitat în țări din Uniunea Europeană. Pe rețele, liderul socialist a scris că invitația a venit de la vicepreședintele parlamentului slovac, Ľuboš Blaha, însă, în cadrul conferinței, el a mulțumit pentru invitație academicianului german pro-rus Alexandr Rahr, lobbist plătit al companiei petroliere Wintershall, conectată la Gazprom.
Dodon nu a pomenit, însă, Institutul național de cercetare pentru dezvoltarea comunicațiilor (NIIRK) din Rusia, condus de foști colaboratori ai serviciilor secrete rusești. Serviciul de presă al Partidului Socialiștilor a lăsat fără răspuns întrebarea Europei Libere dacă Dodon știa sau nu cine a organizat conferința la care a participat.
La rândul lui, Ľuboš Blaha a ironizat afirmațiile din presă că discuțiile de la Bratislava ar fi opera unor activiști și politicieni pro-ruși și, cu atât mai mult, că ar fi coordonate de FSB-iști. „Da, desigur, de îndată m-a sunat Putin să mă felicite pentru discurs!”, a scris Blaha, sarcastic, pe Telegram.
Conferința „Bratislava – capitala păcii” s-a ținut într-o sală de la hotelul „Carlton” din capitala slovacă. Unii participanți au lăudat pe față un nou „plan de pace” vehiculat de președintele rus Vladimir Putin, care cere Ucrainei să capituleze, cedând teritoriile ocupate. Foarte vizibil a fost un personaj care pare să fi fost organizatorul local, Așot Grigorian, un armean stabilit în Slovacia.
Dodon a ținut la conferință o alocuțiune despre cum sancțiunile împotriva Rusiei nu funcționează și a fost primit a doua zi la Parlament, în calitate de „fost președinte al R. Moldova”, de către Ľuboš Blaha.
Potrivit bazei de date a Serviciului Federal Fiscal din Rusia, NIIRK a fost fondat în anul 2020 și are adresa oficială într-un bloc din centrul Moscovei, aflat la doi kilometri de Kremlin.
Printre fondatorii institutului, identificați de publicația rusă independentă „Aghenstvo”, se numără locotenent-general Nikolai Gribin – fost rezident la Copenhaga, șef al departamentului nr. 3 al KGB (responsabil pentru spionaj în Marea Britanie, Australia și țările scandinave), iar după destrămarea URSS – șef al academiei serviciului de spionaj extern (SVR).
Al doilea fondator este afacerista Irina Zavesnițki, care, conform scurgerilor, este înregistrată pe aceeași adresă cu Vladislav Gasumianov, actualul director al institutului. Gasumianov este general-maior al serviciilor secrete rusești. În perioada 1982-2001, el s-a perindat prin KGB, SVR și FSB. Ulterior, el a activat în administrația prezidențială rusă (2009-2012) și apoi a fost vicepreședinte al corporației de stat „Nornickel” (2012-2020). În prezent, el activează la Institutul de stat pentru relații internaționale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse (MGIMO).