Euronews România deschide un nou birou la Chișinău
Euronews România anunță deschiderea unui studio în R. Moldova. Biroul va fi amplasat la Chișinau, într-un spațiu oferit de Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM). Proiectul, potrivit unui comunicat al televiziunii transmis către ZdG, are scopul de a acoperi mai amplu și mai detaliat subiectele relevante pentru publicul din R. Moldova, România, precum și din întreaga Europă.
„Momentul deschiderii studioului de la Chișinău este unul cu o semnificație profundă pentru parcursul european al Republicii Moldova, iar Euronews România își dorește să contribuie cu informații și conținut editorial în spiritul valorilor europene, care ne guvernează deopotrivă”, a declarat Lucian Petrișor, directorul Euronews România.
Emisiunile realizate la Chișinău vor fi difuzate pe Euronews România și euronews.ro, cât și în întreaga rețea Euronews.
În ziua alegerilor și a referendumului din R. Moldova, Euronews România va fi astfel prezentă în capitala R. Moldova, difuzând reportaje, interviuri, ediții speciale și talk-show-uri, atât la TV, cât și în mediul online.
Euronews este unul dintre principalele canale TV de știri europene, distribuit în 160 de ţări și 440 de milioane de locuinţe din întreaga lume. Instituția de presă oferă publicului știri, analize și comentarii în diverse limbi, precum româna, engleza, spaniola, germana, franceza, italiana, araba sau turca, acoperind o gamă largă de subiecte din politică, economie, cultură și tehnologie.
Euronews România este cel mai mare afiliat de marcă lansat de Euronews în Uniunea Europeană, pe 25 mai 2022. În total, sunt cinci astfel de proiecte sub umbrela stației-mamă, în România, Bulgaria, Albania, Serbia și Georgia.