Este nevoie să-ți declari din nou locul de ședere pentru a vota la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie?
Cetățenii R. Moldova care și-au depus declarația de ședere, pentru a vota în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, pot vota în baza acesteia și în turul doi al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie. Precizarea a fost făcută pentru Ziarul de Gardă de către purtătoarea de cuvânt a Comisiei Electorale Centrale (CEC), Rodica Sîrbu.
Persoanele care nu și-au declarat noul loc de ședere pentru a vota în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, nu mai pot pot face acest lucru pentru alegerile prezidențiale din 3 noiembrie. CEC a anunțat anterior că alegătorii au avut posibilitatea, până pe 25 septembrie, să-și declare locul nou de ședere la organul administrației publice locale (pretura de sector sau primărie), pentru a putea fi înscriși în lista electorală la secția de votare, corespunzător locului șederii.
Între timp, persoanele care, în ziua turului doi al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie 2024, nu se vor afla în localitatea în care au domiciliul sau reşedinţă valabilă, pot solicita de la biroul electoral al secţiei de votare un certificat pentru drept de vot, care va permit alegătorilor să voteze în orice altă secţie de votare de pe teritoriul ţării, pe lista electorală suplimentară.
Documentul se eliberează de biroul electoral al secției de votare unde este arondat conform domiciliului sau reședinței valabile până pe 2 noiembrie 2024, inclusiv, conform CEC.
Pe 3 noiembrie 2024, în R. Moldova va avea loc al doilea tur de scurtin al alegerilor prezidențiale.
Președinta în exercițiu, Maia Sandu, și candidatul socialiștilor, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, se vor întâlni în turul doi al alegerilor pentru fotoliul de președinte al țării, după ce, în primul tur, Maia Sandu a obținut puțin peste 42.49% dintre sufragii, în timp ce pentru Alexandr Stoianoglo au votat 25.95% dintre alegători.