Elevii din Moldova au obținut o medalie de argint și două medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Matematică
Lotul olimpic al R. Moldova a obținut o medalie de argint, două medalii de bronz și două mențiuni de onoare la Olimpiada Internațională de Matematică, desfășurată în Bath, Marea Britanie, în perioada 11-22 iulie 2024, anunță Ministerul Educației și Cercetării.
Medalia de argint a fost obținută de Marius Cerlat, elev a Instituției Private de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău. Medaliați cu bronz sunt elevii Timur Degteari și Alin Popescu, iar mențiunile de onoare au fost obținute de Mihai Eșanu și Laura Șestacov, elevi ai aceleiași instituții de învățământ.
În cadrul celei de-a 65-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică au participat 609 elevi din 109 țări, R. Moldova fiind reprezentată de 5 elevi și 2 profesori: Cerlat Marius, elev în clasa a X-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău. Popescu Alin, elev în clasa a X-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău. Degteari Timur, elev în clasa a XII-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău. Eșanu Mihai, elev în clasa a XII-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău. Șestacov Laura, elevă în clasa a X-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, mun. Chișinău. Guțu Valeriu, doctor în științe fizico-matematice, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova, mun. Chișinău, conducătorul echipei. Teleucă Marcel, doctor în științe fizico-matematice, Institutul de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici”, Universitatea de Stat din Moldova, mun. Chișinău, conducătorul adjunct al echipei.