DW „Mai poate deveni Trump președinte după ce a fost condamnat?
Este pentru prima dată că un fost președinte al SUA a fost condamnat penal, transmite DW. Ce înseamnă asta pentru canidatura lui Trump la Casa Albă? Și ce s-ar întâmpla dacă ar trebui să meargă la închisoare?
Donald Trump a fost găsit vinovat în toate cele 34 de capete de acuzare. Pedeapsa va fi pronunţată în iunie.
Donald Trump, favorit să fie candidatul Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, este primul fost preşedinte al SUA care a fost judecat penal şi condamnat. Juriul tribunalului din New York l-a declarat pe Trump vinovat în toate cele 34 de capete de acuzare. Începând din 15 aprilie tribunalul a deliberat dacă Trump a plătit în 2016, în timpul campaniei electorale, o sumă de bani pentru a muşamaliza poveşti despre relaţii sexuale în afara căsătoriei cu un star de filme pentru adulţi.
Acest proces din New York este doar primul din totalul de patru demarate împotriva lui Trump. În Georgia este vorba de prezumtive încercări de a răsturna înfrângerea sa la urne în acest stat federal în anul 2020. Apoi mai există două procese în care este acuzat că a răspândit cu bună ştiinţă în 2020 minciuni că alegerile prezidenţiale au fost fraudate şi că la plecarea sa de la Casa Albă a luat cu el ilegal spre păstrare o serie de documente guvernamentale clasificate.
Mai poate candida Donald Trump la preşedinţie în ciuda condamnării, la care este posibil să se adauge şi altele?
Răspunsul este da. Indiferent cum se vor termina procesele împotriva sa, Trump va putea candida la suprema funcţie în statul american. Constituţia SUA pune doar trei condiţii pentru persoanele care candidează la această funcţie: trebuie să fie cetăţeni americani, născuţi în SUA, şi să aibă vârsta de cel puţin 35 de ani. În plus, trebuie să fi trăit în SUA minimum 14 ani. Nicăieri nu scrie că un delincvent condamnat nu are voie să candideze sau să devină preşedinte.
Ar putea fi Trump descalificat în baza articolului adiţional 14 al Constituţiei SUA?
În paragraful 3 al articolului adiţional 14 al Constituţiei SUA este stipulat că persoane care „au participat la o insurecţie sau rebeliune”, după ce au jurat cu mâna pe Constituţie, sunt „excluse de la exercitarea unei funcţii civile sau militare în SUA”.
Activişti care vor să-l vadă pe Trump descalificat în baza acestui articol, evidenţiază comportamentul preşedintelui de atunci în contextul atacului asupra Capitoliului, survenit pe 6 ianuarie 2021. Ei suţin că neadevărul spus de Trump, anume că Partidul Democrat ar fi falsificat rezultatul alegerilor pe care în fapt el le-ar fi câştigat, a încurajat demonstranţii de dreapta să ia cu asalt Congresul SUA în acea zi. De aceea acţiunile lui Trump pot fi considerate a fi participare la o rebeliune.
Într-o serie de state americane s-a încercat ştergerea lui Trump de pe buletinele de vot în baza acestui articol adiţional în cadrul unor alegeri preliminare. Dar în martie 2024 Tribunalul Suprem din Colorado a respins o asemenea încercare, subliniind că statele federale nu au competenţa să excludă persoane de la candidatura la o funcţie federală. Doar Congresul SUA este mandatat să facă asta, a subliniat instanţa respectivă.
Iar majoritatea din Congres este împărţită. Republicanii sunt majoritari în Camera Reprezentanţilor iar democraţii au o majoritate fragilă în Senat. De aceea candidatura lui Trump nu va fi aproape sigur respinsă în baza articolului adiţional 14.
Are Trump voie să voteze la alegerile prezidenţiale în ciuda condamnării?
Probabil că nu. Trump este înregistrat ca alegător în statul federal Florida, iar acolo delincvenţii condamnaţi nu au drept de vot.
„Majoritatea delincvenţilor din Florida îşi recapătă dreptul de vot după ce şi-au executat integral pedeapsa, inclusiv cu suspendare, şi după ce şi-au plătit toate amenzile şi taxele”, a explicat reporterul politic Maggie Astor în paginile cotidianului New York Times, înaintea primei condamnări a lui Trump.
Termenul condamnării cu suspendare a lui Trump, în cazul în care la asta se va ajunge, nu se va finaliza la timp, astfel încât să-şi recapete dreptul de a vota. Pedeapsa va fi făcută cunoscută abia pe data de 11 iunie. Doar câteva zile mai târziu începe congresul Partidului Republican de nominalizare a candidatului la preşedinţie.
Dar ce se va întâmpla dacă Trump va fi condamnat la închisoare?
Asta nu ştie nimeni.
„Suntem atâta de departe de tot ce s-a întâmplat vreodată anterior”, a declarat pentru New York Times Erwin Chemerinsky, profesor de drept constituţional la University of California din Berkeley, înainte de începerea procesului. „Totul e pură speculaţie.”
Din punct de vedere legal Trump ar avea dreptul să candideze şi dacă s-ar afla în spatele gratiilor. Dar a avea un preşedinte care este ales în timp ce se află la închisoare ar fi o uriaşă provocare logistică.
Jurnalista Astor a scris că într-o astfel de eventualitate Trump ar putea să ceară instanţei să fie eliberat sub motiv că detenţia îl împiedică să-şi exercite îndatoririle constituţionale de preşedinte.
Dar toate acestea sunt speculaţii. Situaţia este fără precedent şi de aceea o previziune este imposibilă.
Va putea Trump, în cazul în care va fi ales, să-şi anuleze dosarele aflate în instanţă sau să se auto-graţieze?
Teoretic Trump ar putea să suspende o potenţială pedeapsă cu închisoarea, fără a anula condamnarea sa. Dar ar putea încerca şi să se auto-graţieze complet. Ambele variante ar fi forme extreme de exercitare a prerogativelor de preşedinte, a căror constituţionalitate va trebui probabil verificată de Curtea Supremă a SUA (unde judecătorii conservatori au o majoritate de şase la trei). Ca alternativă, preşedintele Joe Biden l-ar putea graţia la finalul mandatului său pe un Donald Trump învingător, astfel încât omul ales de americani să poată guverna ţara.
Dar astfel de măsuri ar putea fi valabile doar pentru procesele federale ale lui Trump, nu şi pentru cazul de influenţare a alegerilor în Georgia sau pentru procesul din New York, în care Trump a fost găsit acum vinovat. Preşedinţii SUA nu au competenţa de a anula condamnări pronunţate în procese la nivel de stat federal.