Douăzeci au vrut, 13 au reușit. Cine sunt candidații la funcția de președinte care au convins CEC să le înscrie grupurile de inițiativă care îi vor susține în cursa electorală
Treisprezece candidați la funcția de președinte al R. Moldova au intrat în cursa electorală. Aceștia au depus cereri de înregistrare a grupurilor de inițiativă până în ultima zi, 31 august, care au fost aprobate și au primit legitimații. Unul dintre candidați a fost deja înregistrat, iar ceilalți 12 și grupurile lor de inițiativă au timp până la 20 septembrie să colecteze semnături de la susținători.
Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Electorale Centrale (CEC) Rodica Sîrbu a confirmat pentru ZdG că Comisia a examinat toate cererile depuse și nu mai urmează să adopte alte decizii privind înregistrarea grupurilor de inițiativă.
Dintre cei treisprezece candidați, 6 au fost desemnați de către partide politice, 1 de către un bloc electoral, iar ceilalți 6 – de către un grup de cetățeni. Doi dintre candidați sunt și conducătorii grupurile de inițiativă.
ZdG a relatat anterior că 17 persoane și-au anunțat intenția de a candida. Cei care nu au mai ajuns să depună actele necesare la CEC sau cererile le-au fost respinse sunt Vlad Filat, Valeriu Pleșca, Vasile Bolea și Ștefan Savițchi. Încă trei, Avelin Tabarcea, Valentin Borodachi și Ludmila Corsun, și-au anunțat intenția cu puțin timp înainte de expirarea termenului de depunere a actelor, dar CEC a respins cererile.
Lista candidaților la funcția de președinte al R. Moldova, în ordinea în care au fost înregistrate grupurile de inițiativă:
Prenumele, numele candidatului la funcția de președinte al Republicii Moldova | Desemnat de către | Prenumele, numele conducătorului grupului de inițiativă | |
1. | Ion Chicu | Partidul Politic „Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei” | Liliana Iaconi |
2. | Alexandr Stoianoglo | Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” | Victor Țvircun |
3. | Octavian Țîcu | Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ” | Liviu Vovc |
4. | Tudor Ulianovschi | Un grup de cetățeni | Anatolie Zlotea |
5. | Renato Usatîi | Partidul Politic „Partidul Nostru” | Elena Grițco |
6. | Irina Vlah | Un grup de cetățeni | Adela Guțu |
7. | Igor Munteanu | Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare | Rodica Gramma |
8. | Maia Sandu | Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” | Eduard Digore |
9. | Victoria Furtună | Un grup de cetățeni | Victoria Furtună |
10 | Andrei Năstase | Un grup de cetățeni | Andrei Năstase |
11. | Natalia Morari | Un grup de cetățeni | Iurie Chiorescu |
12. | Alexandru Arseni | Un grup de cetățeni | Oleg Chicu |
13. | Vasile Tarlev | Partidul Politic Partidul pentru Viitorul Moldovei | Alexandr Baicev |
Luni, 2 septembrie, CEC a înregistrat primul candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova – Alexandru Stoianoglo.
Toți candidații la funcția de președinte al R. Moldova trebuie să depună, în termenul stabilit, la CEC liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 15 000 și cel mult 25 000 de alegători din minimum jumătate din numărul unităților administrativ-teritoriale de nivelul al doilea ale R. Moldova, adică din cele 32 de raioane și municipiile Chișinău și Bălți.
Susținător al candidatului poate fi doar o persoană care, la momentul semnării listei de subscripție, are dreptul de a alege. Un alegător poate susține, prin semnătură, mai mulți candidați, inclusiv pentru mai multe funcții elective, însă nu poate susține același candidat, prin semnătură, de două și mai multe ori.
Partidele politice și blocurile electorale pot depune cerere de înregistrare în calitate de participant la referendum până pe 20 septembrie 2024.
Alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional vor avea loc în R. Moldova pe 20 octombrie 2024.