Trump suspendă pentru 90 de zile orice asistență străină pentru dezvoltare, acordată de SUA: „Vom acorda ajutor extern doar celor care ne respectă și ne sunt prieteni”
Președintele american, Donald Trump, a ordonat o pauză de 90 de zile în ceea ce privește asistența străină pentru dezvoltare, în așteptarea unor evaluări a eficienței și coerenței cu politica sa externă. „Toți șefii de departamente și agenții cu responsabilitate pentru programele de asistență pentru dezvoltare externă ale Statelor Unite vor întrerupe imediat noile obligații și plăți ale fondurilor de asistență pentru dezvoltare”, se arată în ordinul executiv semnat de Trump la doar câteva ore după ce a preluat funcția pentru un al doilea mandat, scrie Reuters.
Ordinul a fost publicat pe pagina oficială a Casei Albe. Deși este un ordin amplu, nu este clar ce programe, țări, organizații neguvernamentale și organizații internaționale ar fi afectate de această măsură. De asemenea, nu este clar ce fonduri ar putea fi reduse, având în vedere că bugetul guvernului federal al SUA este stabilit de Congresul SUA.
Deocamdată, nu este clar dacă suspendarea fondurilor vizează și R. Moldova.
Ordinul executiv este ecoul unei reveniri la abordarea adoptată de Trump în timpul primului său mandat, între 2017 și 2021.
El a venit la putere cu propunerea de a reduce cu aproximativ o treime bugetele diplomației și ajutorului din SUA, ceea ce includea reduceri drastice ale fondurilor pentru menținerea păcii și organizațiile internaționale ale ONU. Dar Congresul a respins propunerile lui Trump.
Apoi, la reuniunea anuală a liderilor mondiali de la Organizația Națiunilor Unite din 2018, Trump s-a plâns că SUA este cel mai mare donator de ajutor extern, „dar puțini ne dau ceva”.
„Acesta este motivul pentru care ne uităm cu atenție la asistența externă a SUA”, a spus el. „În continuare, vom acorda ajutor extern doar celor care ne respectă și, sincer, ne sunt prieteni”.
Luni, 20 ianuarie, Donald Trump a depus jurământul în calitate de cel de-al 47-lea președinte al SUA.