Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Donald Trump îl numește pe…

Donald Trump îl numește pe un fost procuror general, unul dintre oamenii săi fideli, la postul de ambasador la NATO: „El va pune America pe primul loc”

Președintele ales al SUA, Donald Trump, l-a ales miercuri pe avocatul Matthew Whitaker pentru funcția de ambasador al SUA la NATO, selectând un loialist cu puțină experiență în politica externă, pentru ceea ce ar putea fi una dintre cele mai importante funcții de ambasador, în timpul celei de-a doua administrații a lui Trump, scrie Reuters.

„Matt este un războinic puternic şi un patriot loial”, a spus preşedintele ales. El „se va asigura că interesele Statelor Unite sunt promovate şi apărate”, a spus Donald Trump.

Declaraţiile lui Donald Trump despre NATO sunt analizate în mod special de când republicanul a ameninţat în februarie că nu va mai garanta protecţia ţărilor membre dacă acestea nu vor aloca un buget suficient pentru apărarea lor.

Matthew Whitaker va „pune America pe primul loc” a promis Donald Trump. El va „consolida relaţiile cu aliaţii noştri din NATO şi va rămâne ferm în faţa ameninţărilor la adresa păcii şi stabilităţii”, a adăugat preşedintele ales.

Născut în 1969, Matthew Whitaker este cunoscut pentru că a fost procuror general interimar în timpul primului mandat de preşedinte al lui Donald Trump, o poziţie în care a fost acuzat de către democraţi că se află sub comanda miliardarului republican.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a felicitat pe Donald Trump după alegerea sa, promiţând să menţină Alianţa unită.

„Conducerea sa va fi din nou un element cheie în a menţine puternică Alianţa noastră. Aştept cu nerăbdare să lucrez din nou cu el pentru a promova pacea prin consolidarea NATO”, a spus Mark Rutte într-un comunicat.