Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Doi pietoni și-au pierdut viața…

Doi pietoni și-au pierdut viața în urma a două accidente în Chișinău și Anenii Noi

Imagine simbol. Sursa foto: IGP

Doi pietoni și-au pierdut viața în urma a două accidente rutiere produse în seara zilei de 27 ianuarie în Chișinău și în satul Mereni, raionul Anenii Noi, informează Inspectoratul General de Poliție (IGP).

Conform IGP, primul accident a avut loc în jurul orei 19:00, pe bd. Iurie Gagarin din capitală.

„Preliminar s-a stabilit că, un Renault Megane condus de un bărbat de 69 de ani a tamponat o femeie de 77 de ani care traversa strada neregulamentar, în afara trecerii pentru pietoni”, menționează IGP.

În urma impactului, femeia cu mai multe traumatisme a fost  transportată la spital, unde, în scurt timp a decedat.

Al doilea impact a avut loc în jurul orei 21:00 la intrare în localitatea Mereni, raionul Anenii Noi.

„Un bărbat de 53 de ani a fost tamponat de un Ford condus de o femeie de 31 de ani, în timp ce se deplasa pe partea carosabilă, în loc neiluminat. În urma traumelor primite pietonul a decedat pe loc”, precizează IGP.

Ambii șoferii au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele fiind negative la alcool.

Potrivit IGP, în ambele cazuri urmează să fie stabilite toate circumstanțele.