Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Doi miliardari ruși au fost…

Doi miliardari ruși au fost scoși de pe lista sancțiunilor UE

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis miercuri, 10 aprilie, să anuleze includerea miliardarilor ruși Mihail Fridman și Petr Aven pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene, informează CJUE, scrie hotnews.ro.

„Curtea consideră că niciunul dintre motivele expuse în actele inițiale nu este suficient de întemeiat și că, prin urmare, includerea domnilor Aven și Fridman pe listele în cauză nu este justificată”, se spune în comunicatul emis după luarea deciziei.

Potrivit CJUE, Consiliul UE nu a reușit să demonstreze „că aceștia ar fi sprijinit acțiuni sau politici care să submineze sau să amenințe integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, sau că au oferit sprijin material sau financiar pentru factorii de decizie ruși responsabili de anexarea Crimeei sau de destabilizarea Ucrainei, sau că au beneficiat de pe urma factorilor de decizie respectivi.”

Cine este Mihail Fridman?

Fridman a ajuns în atenția opiniei publice internaționale după ce s-a plâns în urma impunerii sancțiunilor că Occidentul a uitat de faptele sale bune și că a ajuns să trăiască la Londra cu doar 2.500 de euro lunar. Ulterior el a descris situația ca fiind „practic” un arest la domiciliu.

Deși el a denunțat de mai multe ori declanșarea invaziei rusești, o investigație publicată de Radio Europa Liberă anul trecut a arătat că diferitele sale companii din Rusia finanțează efortul de război al țării.

De ce, inițial, UE i-a pus pe lista de sancțiuni?

În justificarea listei de sancțiuni, UE a spus că Fridman „a reușit să cultive legături solide cu administrația președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, și este considerat a fi un principal finanțator rus și facilitator din anturajul lui Putin”.

„A reușit să dobândească active de stat prin conexiunile sale cu guvernul. În schimbul favorurilor făcute președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, a obținut sprijin politic pentru afacerea sa și câștiguri financiare. Vladimir Putin a recompensat fidelitatea consorțiului Alfa Group față de autoritățile ruse oferind sprijin politic planurilor de investiții străine ale consorțiului Alfa Group”, potrivit documentului.

În ce îl privește pe Petr Aven, UE a spus că l-a pus pe lista de sancțiuni pentru că „este un om de afaceri rus care are legături strânse cu președintele Federației Ruse Vladimir Putin de la începutul anilor 1990. (…) Este unul dintre cei aproximativ 50 de oameni de afaceri ruși bogați care se întâlnesc în mod regulat cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, la Kremlin. A primit directive din partea președintelui Rusiei și a pus în aplicare agenda de politică externă a acestuia.”