Doi frați luptă pentru funcția de primar în satul de baștină a doi foști premieri
Situație mai puțin întâlnită în campania electorală dintr-un sat din raionul Călărași. Doi frați luptă duminică pentru funcția de primar al satului Pîrjolteni din raionul Călărași. Cei doi frați reprezintă partide diferite: unul este candidatul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, iar altul este candidat din partea Coaliției pentru Unitate și Bunăstare.
La Pîrjolteni, Călărași, Vasile Coadă, candidatul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) a obținut circa 49% din voturi după primul tur de scrutin și a acces în turul doi acolo unde se va duela cu …. fratele său, Dumitru Coadă, care a obținut 27%, candidând din partea Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB).
Dumitru Coadă: „Da, este un caz neobișnuit”
Candidatul Dumitru Coadă a fost consilier raional în Călărași și a activat în cadrul comisiei „pentru probleme de agricultură, industrie prelucrătoare și dezvoltare rurală”. Anterior, acesta a activat la Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale.
ZdG la contactat pe Dumitru Coadă, candidatul CUB pentru funcția de primar al satului Pîrjolteni pentru a discuta cu acesta despre situația mai puțin obișnuită în campaniile electorale din R. Moldova: duelul pentru funcția de primar cu fratele său.
„Haideți să trecem de turul II și după asta o să discutăm. Da, este un caz neobișnuit și trebuie să ne obișnuim cu astfel de cazuri. Avem ceea ce avem. Constituția R. Moldova permite fiecărui cetățean să aibă drept de vot și de a fi ales. După turul II putem discuta ce s-a întâmplat și viziunile fiecăruia. Așa o să fie mai corect și mai simplu, acum e prematur să discutăm astfel de lucruri. Dacă doriți să discutați mai în detaliu, discutați cu dumnealui (Vasile Coadă, n.r.)”, ne-a transmis Dumitru Coadă.
În declarația de avere și interese persoanle, Dumitru Coadă indică pentru anul 2022 un venit salarial de doar 5 mii de lei, proveniți dintr-o indemnizație de la Consiliul Raional Călărași. Soția acestuia a fost angajată la Consiliul Concurenței, de unde a raportat venituri de circa 126 de mii de lei. Ulterior fiind angajată la Banca Națională a Moldovei, a încasat venituri salariale de aproximativ 79 de mii de lei. Dumitru Coadă indică în declarația de avere două vehicule, un camion „Mercedes” cumpărat în 2014 cu 104 de mii de lei și o Skoda, achiziționată în 2017 cu 120 de mii de lei.
Cine este Vasile Coadă
Contactat de mai multe ori, Vasile Coadă, candidatul PDCM pentru primăria Pîrjolteni, nu a răspuns apelurilor și mesajelor ZdG. Datele publice arată că înainte să candideze la primăria Pîrjolteni, Vasile Coadă a fost asistent social și inginer cadastral la primăria aceluiași sat. Anterior, candidatul a ocupat funcţia de ofiţer operativ superior de sector al postului de poliţie Pîrjolteni al Inspectoratului de Poliție Călăraşi. În 2013 acesta a fost implicat într-un conflict, unde a aplicat violența fizică în adresa unui consătean, fiind atunci în uniforma de serviciu.
În 2015 Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia Judecătoriei Călărași din noiembrie 2014, unde Vasile Coadă a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 166 (1) a Codului Penal (Tortura, tratamentul inuman sau degradant, n.r.), fiind stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de doi ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de trei ani. „În baza art. 90 Cod Penal, a fost dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu închisoarea, pe un termen de probă de un an, dacă nu va săvârşi o nouă infracţiune, îndreptăţind prin comportare exemplară încrederea acordată”, se arată în condamnarea Judecătoriei Călărași.
Satul Pîrjolteni, raionul Călărași este localitatea de baștină a doi foști premieri: Ion Chicu, care a deținut funcția de prim-ministru în perioada 14 noiembrie 2019 – 23 decembrie 2020 și Ion Sturza, care a deținut fotoliul de premier în perioada februarie – decembrie 1999. 1332 de alegători au fost înscriși în listele de bază pentru alegerile din 5 noiembrie în localitate. La urnele de vot s-au prezentat însă doar 513 alegători: 253 au votat pentru Vasile Coadă iar 142 pentru fratele acestuia, Dumitru Coadă.