Doi fotbaliști, descalificați de FMF pentru 1 an și 15 ani pentru că ar fi manipulat rezultatele unor meciuri
Comisia de Etică a Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) a emis două decizii prin care Petru Ojog, jucător și Președinte al FC Sfîntul Gheorghe, a fost sancționat pentru o perioadă de 15 ani, iar jucătorul Igor Bondarenco – pentru o perioadă de 1 an.
Potrivit unui comunicat al FMF, motivul este implicarea acestora în activități de manipulare a rezultatelor unor meciuri din campionatul R. Moldova la fotbal.
„Deciziile, emise de Comisia de Etică, au fost ulterior confirmate de Comisia de Apel a FMF, consolidând astfel măsurile disciplinare luate împotriva celor doi sportivi”, se arată în comunicatul Federației.
Conform Codului Disciplinar FIFA, sancțiunile au fost extinse la nivel global, ceea ce înseamnă că jucătorii nu vor avea dreptul de a participa la nicio activitate fotbalistică organizată sub egida FIFA sau a altor federații afiliate pentru perioada respectivă.
„Această decizie subliniază angajamentul ferm al FMF în lupta împotriva manipulării meciurilor și protejarea integrității competițiilor sportive”, susține FMF.