Vlad Plahotniuc cere revocarea deciziei prin care a fost declarat indezirabil pe teritoriul SUA
Vlad Plahotniuc a atacat într-o instanță de judecată de la New York decizia Departamentului de Stat al SUA, semnată de secretarul de stat Mike Pompeo, prin care la data de 18 ianuarie 2020 Vladimir Plahotniuc, soția și cei doi copii ai săi, au primit interdicție de a intra pe teritoriul Statelor Unite din cauza „actelor de corupție semnificative” în care a fost implicat fostul lider al PDM.
Avocata fostului politician invocă precum că decretul emis de Pompeo contravine cu statutul de solicitant de azil al acestuia, motivând că clientul său nu a beneficiat de un proces echitabil și nu a fost audiat înainte de a fi privat de dreptul de a se afla pe teritoriul SUA.
Pe canalul de Telegram „Lustrația” a fost publicat un document, format din 27 de pagini, prin care Irina Shpigel, avocata lui Vlad Plahotniuc, a atacat în judecată decizia prin care atât fostul lider al democraților, dar și membrii familiei acestora, au fost declarați indezirabili pe teritoriul SUA.
În act este prezentat traseul politic al lui Vlad Plahotniuc din anul 2009 și până la plecarea acestuia după schimbarea puterii de la Chișinău, caracterizându-l că „s-a opus mereu opiniei Kremlinului și a susținut ca Republica Moldova trebuie să se alinieze Occidentului, în special Europei și Statelor Unite.
„Din ianuarie 2016, toate acțiunile PDM au fost dedicate luptei pentru a îndepărta Republica Moldova de influența Rusiei. Unul dintre obiectivele lui Vladimir Plahotniuc a fost stoparea imixtiunilor rusești în R. Moldova, care s-au răspândit în toate domeniile economiei moldovenești, cum ar fi mass-media, sistemul bancar, asigurările, ONG-urile și organizațiile politice. Pentru a minimaliza influența Rusiei în regiune, Vladimir Plahotniuc, împreună cu coaliția guvernului democratic, au fost pionierii reformelor anticomuniste și anti-ruse, cum ar fi legile anti-propagandă și reformele financiare bazate pe directivele UE, ceea ce a supărat foarte mult conducerea Federației Ruse”, se menționează în document
În același act, se spune că fostul politician moldovean a luptat cu corupția din țară, fiind enumerate mai multe subpuncte pe care Plahotniuc și le atribuie, prin promovarea unei agende anti-Rusia. Printre ele se numără precum că pe vremea guvernării democrate, în frunte cu Plahotniuc, autoritățile competente din R. Moldova au inițiat investigații cu privire la „Laundromat”, eliminarea lui Renato Usatîi din cadrul alegerilor parlamentare din R. Moldova, din cauza finanțării ilegale a campaniilor din partea Federației Ruse, cât și arestul omului de afaceri Veaceslav Platon.
„În prezent, Guvernul, Parlamentul, Curtea Constituțională și toate celelalte autorități din R. Moldova, inclusiv parchetul și chiar sistemul judiciar, sunt sub controlul președintelui pro-rus Dodon și al partidului său neo-comunist al socialiștilor. Reclamantul a fost obligat să părăsească Moldova, deoarece risca să fie asasinat”, se mai arată în document
În scrisoare se mai menționează precum că serviciile secrete ale Federației Ruse îl urmăresc pe Vlad Plahotniuc și s-ar urmări chiar lichidarea fizică a sa, cât și membrilor familiei acestuia.
„Guvernul actual al Moldovei s-a aliat foarte strâns cu Rusia, iar Vladimir Plahotniuc știe că Rusia îl privește ca pe un inamic. Vladimir Plahotniuc a descoperit recent că Guvernul rus își continuă eforturile pentru a-l asasina până în prezent”, se mai spune în scrisoare.
În aceeși adresare, se menționează că Plahotniuc a intrat pe teritoriul SUA pe data de 15 iunie 2019 și a cerut azil politic în Statele Unite, fapt ce i-a fost respins.
Apărarea lui Plahotniuc susține că clientului său nu i-au fost prezentate „informațiile credibile” ce au stat la baza deciziei Departamentului de Stat al SUA de a-l declara indezirabil, calificând-o drept „ilegală și nejustificată”.
Astfel, avocata lui Vlad Plahotniuc a solicitat instanței să declare decizia emisă de Departamentul de Stat al SUA, semnată de secretarul de stat Mike Pompeo, în privința lui Vlad Plahotniuc și a membrilor familiei acestuia, drept neconstituțională.
Ședința de judecată va avea loc vineri, 12 iunie, la o judecătorie din Brooklyn, New York, SUA.
Vladimir Plahotniuc a plecat din R. Moldova în iunie 2019, după ce partidul pe care-l conducea, PDM, a cedat guvernarea unei coaliții formate din Blocul ACUM și PSRM, destrămată în noiembrie 2019. Ulterior plecării lui Plahotniuc din țară, pe numele acestuia au fost pornite mai multe cauze penale. În luna martie 2020, Ambasada SUA la Chișinău a confirmat că Plahotniuc se află pe teritoriul SUA.