Uzina Metalurgică din Râbnița a primit undă verde pentru 10 luni – Zona de Securitate
Uzina metalurgică moldovenească din Râbnița (MMZ), gestionată de regimul separatist de la Tiraspol, a primit autorizații de mediu de la Agenția de Mediu a Republicii Moldova. Solicitarea autorizațiilor pentru „gestionarea deșeurilor și emisiilor de poluanți în atmosferă de la surse fixe” a venit din partea MMZ, relatează Zona de Securitate.
Decizia a fost emisă pe 29 decembrie 2023 pentru o perioadă de 10 luni – mai exact până pe 20.10.2024.
Autorizațiile au fost emise în ultima zi lucrătoare din 2023 în regim obișnuit, nu prin Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), dat fiind faptul că starea de urgență în Republica Moldova a expirat pe 31 decembrie și nu a mai fost prelungită.
În ultimii doi ani au existat mai multe controverse în legătură cu situația legată de activitatea MMZ. În timp ce Agenția de Mediu refuza eliberarea autorizației, deoarece uzina funcționa cu abateri grave de la normele ecologice, CSE îi prelungea autorizațiile prin derogare de la prevederile legale în baza unui troc neoficial, care însemna energie electrică pentru malul drept al Nistrului de la Centrala de la Cuciurgan. Ultima decizie de acest fel a fost luată în octombrie 2023.
A fost nevoie de derogări și de intervenția CSE la prelungirea autorizațiilor de mediu pentru MMZ, deoarece uzina nu putea prezenta acte ce ar demonstra că datele privind emisiile de poluanți, concentrația și volumul noxelor sunt veridice și în limitele admisibile. În ultimii doi ani, Inspectoratul de Mediu a emis mai multe avize în privința MMZ prin care a refuzat eliberarea autorizațiilor de mediu pentru gestionarea deșeurilor. CSE a salvat însă uzina, gestionată de regimul separatist, prin derogări.
În cadrul dezbaterilor televizate, decidenții de la Chișinău au recunoscut că autorizațiile pentru MMZ au fost prelungite în schimbul unor beneficii pentru malul drept al Nistrului, cum ar fi un preț mai mic la electricitatea livrată de Centrala de la Cuciurgan (gestionată tot de regimul separatist).
Cum a început MMZ să aibă nevoie de autorizații din partea Chișinăului
În ianuarie 2022, jurnaliștii au aflat că Guvernul de la Chișinău a cerut o derogare din partea instituțiilor Uniunii Europene în privința importului metalelor uzate în Republica Moldova – principalul beneficiar fiind Uzina Metalurgică de la Râbnița.
Derogarea a fost necesară după schimbarea Regulamentului privind transferurile de deșeuri, în care Comisia Europeană a stabilit că „exporturile de deșeuri către țări care nu sunt membre ale OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (Moldova nu este parte) vor fi restricționate. Acestea pot fi autorizate numai dacă țările terțe (între care și Moldova) doresc să primească anumite deșeuri și dispun de capacitatea necesară pentru a le gestiona în mod durabil.
Astfel, doar dacă Republica Moldova demonstrează că respectă normele de mediu ale UE în această privință, Uzina va putea importa și exporta metal, iar deținerea autorizațiilor naționale corespunzătoare ar confirma respectarea condițiilor UE.
A urmat un val de critici în adresa guvernului Gavrilița. În cele din urmă acesta s-a văzut nevoit să ceară, în premieră, uzinei din stânga Nistrului obținerea autorizației de mediu de la Ministerul Mediului al Republicii Moldova, pentru a putea primi în continuare materie primă din UE.
În februarie 2022, în Republica Moldova a fost instituită starea de urgență, provocată de invazia rusă asupra Ucrainei, fapt ce a permis Guvernului de la Chișinău să ofere acte permisive MMZ, chiar dacă aceasta așa și nu întrunea condițiile necesare de mediu. Altfel spus, legislația națională de mediu era ocolită de CSE în beneficiul MMZ.
Deoarece MMZ are nevoie de autorizații din partea Chișinăului pentru a putea primi materie primă din UE, în august 2022 a fost posibilă o inspecție ecologică la întreprindere.
După monitorizarea ce a avut loc în intervalul 15-19 august, la care au participat inspectorii de mediu sub egida OSCE și a Biroului de Reintegrare s-a constat că uzina are un impact negativ asupra componentelor de mediu.
„Activitatea de producere a articolelor din oțel care se desfășoară la Uzina Metalurgică Moldovenească este o activitate economică cu un potențial impact negativ asupra componentelor de mediu. Printre cei mai importanți poluanți ai aerului sunt dioxidul de azot, monoxidul de azot, particulele în suspensie și funinginea”, a constatat Agenția de Mediu.
Instituția nu poate urmări constant calitatea mediului, în special a aerului în acea zonă, pentru putea evalua amploarea poluării de către MMZ. După acea monitorizare Inspectoratul pentru Protecția Mediului a întocmit un proces verbal în baza căruia Agenția de Mediu a refuzat să emită autorizațiile privind gestionarea deșeurilor și de emisie a poluanților în atmosferă, solicitate de uzina metalurgică.
În pofida acestor constatări, Comisia pentru Situații Excepționale a decis să prelungească autorizațiile pentru MMZ prin derogare de la legislația ecologică, derogări care au continuat până în octombrie 2023.
MMZ este una dintre cele mai importante surse de venit ce asigură existența regimului separatist de la Tiraspol.
Proprietarii și conducerea
Principalii acționari ai MMZ, până în 2013, au fost anumite structuri controlate de antreprenorul rus Alișer Usmanov și ucraineanul Rinat Akhmetov. În 2013, proprietar a devenit compania rusă Metalloinvest.În 2015, întreprinderea a fost transferată regimului separatist de la Tiraspol, iar din februarie 2023, directorul general este Serghei Kornev.
TAXE
Din septembrie 2023, MMZ început să achite taxe pentru poluarea mediului, iar începând cu 1 ianuarie 2024 prevederea care oferea agenților economici din regiunea transnistreană posibilitatea de vămuire a mărfurilor fără perceperea plății pentru poluarea mediului a fost exclusă din legislație de către Guvern.
Totodată, Cabinetul de Miniștri a stabilit necesitatea obținerii actelor permisive de mediu de către companiile din stânga Nistrului.
Mai multe vedeți aici.