Un membru al CSM consideră că există suspiciuni că Gheorghe Balan, judecătorul care examinează dosarul în care e vizat Andronachi și Blonschi și care a acuzat că este intimidat, a comis abateri disciplinare
Ion Guzun, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), consideră că există bănuieli „rezonabile” că Gheorghe Balan, judecătorul care examinează dosarul în care Vladimir Andronachi și Anatolie Blonschi sunt învinuiți de implicare în furtul miliardului, a comis abateri disciplinare. Astfel, într-o sesizare adresată Inspecției Judiciare a CSM și Comisiei de etică şi conduită profesională a judecătorilor, Guzun cere verificarea temeiurilor pentru efectuarea evaluării performanțelor judecătorului.
Totul a început de la o încheiere emisă pe 31 ianuarie 2024, în care Gheorghe Balan a acuzat că a devenit ținta unor acțiuni de intimidare și filaj, dar și a unei campanii mediatice declanșată de „puterea legislativă și executivă”, menită să-i denigreze imaginea acestuia.
„(…) Consider necesar de a înștiința participanții la proces despre faptul că, în legătură cu examinarea prezentei cauze, de către anumite „structuri ale statului”, împreună și în complicitate cu unii factori de decizie din cadrul sistemului judecătoresc și reprezentanți ai puterii legislative și executive din Republica Moldova, au întreprins și continuă să facă acest lucru, mai multe acțiuni de intimidare în privința subsemnatului, inclusiv, măsuri speciale de investigații și, fără acordul subsemnatului, „specializarea forțată în materie civilă”, pentru a-l determina să adopte soluții ilegale, dar „convenabile” acestora”, se arată în încheierea emisă.
Ulterior, Bălan a făcut aceleași declarații și pentru portalul Realitatea.md, adăugând că este urmărit chiar și în timpul liber, inclusiv atunci când merge într-un restaurant cu familia sau prietenii, dar și la biserică.
Potrivit lui Guzun, în cazul în care judecătorul avea dubii rezonabile că vreo instituție publică sau persoană privată atentează la viața privată a sa, acesta trebuia să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii sau alte organe de drept, odată ce, conform art. 27 al Legii cu privire la statutul judecătorului, acesta, membrii familiei lui şi averea lor se află sub protecția statului.
„În același timp, apreciez critic inducerea faptului că dosarul aflat pe rol la judecătorul Gheorghe Balan este motivat politic, iar instituțiile de stat l-ar intimida pentru a fi determinat „să adopte soluții ilegale, dar „convenabile” acestora”. Această manipulare este pe cât de serioasă și periculoasă, încât un observator independent ar concluziona că dosarul este motivat politic și de fapt oferă inculpaților temeiuri de a califica dosarul ca fiind motivat politic”, se menționează în sesizarea lui Ion Guzun.
Astfel, membrul CSM califică circumstanțele invocate de judecătorul Gheorghe Balan drept „o lipsă a dorinței de a examina cauza penală aflată în procedură și invocarea unor circumstanțe de incompatibilitate care nu sunt bazate pe lege, fără să oferire informații factologice” și cere Inspecției Judiciare să verifice dacă există temeiuri pentru efectuarea evaluării performanțelor magistratului.
„Neexaminarea unui dosar aflat în procedură este în esență o neexecutare a unei obligații de serviciu. Astfel, acestea dovedesc lipsa de profesionalism al judecătorului. Astfel, consider că inspectorul-judecător să verifice oportunitatea informării Consiliului Superior al Magistraturii dacă se constată existența temeiurilor de efectuare a evaluării performanțelor judecătorului Gheorghe Balan, prevăzute la art. 8 alin.(1) lit. b) și f) din Legea nr. 147/2023 privind selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor”, punctează Guzun în sesizare.
În noiembrie 2022, Procurorul general interimar, Ion Munteanu, a sesisaz Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și a solicitat pornirea procedurii disciplinare în privința judecătorului Gheorghe Balan, în contextul sentinței pronunțate în privința fostului sportiv Ion Șoltoianu, care s-a ales cu o amendă de 1 500 de lei și a fost eliberat din sala de judecată, după ce în martie 2022 a agresat un bărbat în sectorul Botanica al capitalei și a amenințat cu pistolul câinele care-l însoțea.