Un fost șef al Serviciului Securitate Internă și Investigații, constatat de ANI cu încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale
Alexandru Beșleagă, fostul șef al Serviciului Securitate Internă și Investigații al Direcției Regionale Sud a Inspectoratului General de Carabinieri al MAI, a fost constatat de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) cu încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale, manifestată prin nedeclararea în modul corespunzător a averii și intereselor personale.
Controlul ANI a fost inițiat în decembrie 2022, în baza unei sesizări a Procuraturii Anticorupție (PA).
Astfel, potrivit actului de constatare al ANI, pentru perioada anului fiscal 2018 s-a stabilit o diferență de 8788,91 de lei, însă aceasta „nu întrunește elementele constitutive ale noțiunii de diferență substanțială în sensul definit de art. 2 din Legea nr. 133/2016”.
„(…) Nedeclararea în mod corespunzător a calității de administrator al SRL „Nano Industrial” pe care o deține dna XXXXX din data de 28 mai 2012 în declarațiile de avere și interese personale depuse, a calității de fondator și administrator al SRL „Nano Decor” pe care o deține dna XXXXX din data de 06 octombrie 2017, precum și a acțiunilor pe care le deține dl Alexandru Beșleagă în capitalul social al agentului economic CI „Interpares Prim” SA, 55 acțiuni (…)”, se spune în documentul ANI.
Actul de constatare va fi adus la cunoștință în formă scrisă lui Alexandru Beșleagă în termen de 5 zile de la emitere, cu informarea despre dreptul de a-l contesta, în termen de 30 zile de la emiterea acestuia la Curtea de Apel Chișinău.