Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ „Se constată lipsa…”. Rezultatele…

DOC „Se constată lipsa…”. Rezultatele controlului averii în privința unui foste judecătoare la cinci ani după inițiere

Sursa foto: Colaj ZdG

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat „lipsa încălcării regimului juridic al declarării averii și intereselor personale” în privința fostei judecătoare a Curții Supreme de Justiție (CSJ), Tamara Chișca-Doneva, vizată într-un dosar de îmbogățire ilicită, iar apoi scoasă de sub urmărire penală.

Astfel, magistrata, care a părăsit sistemul judecătoresc în august 2023, nu riscă să fie sancționată de ANI. Decizia inspectorului de integritate Artur Toncoglaz a fost publicată pe site-ul Autorității la cinci ani de la inițierea controlului în privința fostei magistrate.

Conform documentului consultat de Ziarul de Gardă, inspectorul de integritate al ANI a constatat „lipsa încălcării regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către dna Chișca-Doneva Tamara, ex-judecător la Curtea Supremă de Justiție. Se aduce la cunoștința dnei Chișca-Doneva Tamara actul de constatare și se informează despre dreptul de a-l contesta, în termen de 30 de zile de la emitere, la Curtea de Apel Centru”.

De ce a inițiat ANI controlul averii pe numele ex-judecătoarei?

În urmă cu cinci ani, mai exact pe 20 martie 2020, la ANI a parvenit o sesizare în care se menționa o presupusă încălcare a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către fosta judecătoare Tamara Chișca-Doneva. Iar, printr-un proces verbal din 27 martie 2020, a fost inițiat controlul averii.

În actul de constatare emis de ANI, se menționează că pe 1 iulie 2024, dosarul de control a fost redistribuit prin sistemul electronic de distribuire a sesizărilor SIA „e Integritate” inspectorului de integritate Artur Toncoglaz (cel care a emis în final actul de constatare, n.red.).

Totuși, în document este stipulat că dosarul fusese redistribuit prin sistemul electronic de distribuire a sesizărilor SIA „e-Integritate” și pe 26 mai 2022, doar că nu se menționează numele inspectorului de integritate căruia i-ar fi fost redistribuit.

Pentru a explica confuzia legată de redistribuirea dosarului, am încercat să aflăm detalii de la ANI, însă purtătorul de cuvânt al Autorității, Victor Moloșag, nu a răspuns la apelurile ZdG.

Potrivit Autorității, esența controlului averii și intereselor personale este de a stabili existența sau inexistența diferenței substanțiale între averea dobândită în timpul exercitării mandatelor, a funcției publice sau de demnitate publică și veniturile obținute și cheltuielile realizate de către subiectul declarării împreună cu membrii familiei, concubinul/concubina, în aceeași perioadă.

Constatările ANI

În urma controlului inițiat pentru perioada 2014-2020, inspectorul de integritate al ANI a constatat „lipsa încălcării regimului juridic al declarării averii și intereselor personale” și nu a atestat anumite „divergențe sau carențe la completarea declarațiilor” de avere.

„Se relevă că, pentru perioada 10.07.2014 – 27.03.2020, divizată pe ani fiscali, în sensul normelor citate, subsemnatul inspector de integritate nu a constatat diferență substanțială dintre averea dnei Chișca Doneva Tamara și membrii ei de familie, deținută la începutul perioadei de control, cumulată cu veniturile obținute în această perioadă, pe de o parte, și averea deținută la începutul verificării, inclusiv cheltuielile realizate în această perioadă, pe de altă parte.

Concomitent, sub aspectul declarării conforme și complete a datelor reflectate în declarațiile de avere și interese personale ale dnei Chișca-Doneva Tamara, pentru perioada supusă controlului, inspectorul de integritate nu atestă careva divergențe sau carențe la completarea declarațiilor vizate”, se spune în actul de constatare emis recent de ANI.

Cu ce avere a plecat din funcție

La plecarea din funcția de judecătoare a CSJ, Tamara Chișca-Doneva a declarat 426 783 de lei în calitate de salariu, 264 570 de lei sub formă de pensii și 800 de lei în calitate de distincție de stat.

Fosta judecătoare deține două case – din 2004 și 2006 – și o avere imobilă de 17,7 metri pătrați.

Familia fostei magistrate deține două automobile – un Audi și Dacia Duster.

Fosta judecătoare și dosarul de îmbogățire ilicită

În martie 2022, procurorii anticorupție au efectuat percheziții la biroul, domiciliul și automobilul Tamarei Chișca-Doneva, fiind vizată în cadrul unei cauze penale de îmbogățire ilicită. În rezultatul acțiunilor de urmărire penală desfășurate, în privința magistratei nu a fost aplicată nicio măsură procesuală de constrângere. Ulterior, judecătoarea a fost recunoscută în calitate de bănuită în cauza penală.

Aceasta a fost suspectată de procurori că în perioada anilor 2014-2021, deținând funcția de judecătoare, inclusiv exercitând funcții administrative în cadrul instanțelor judecătorești, a obținut o mărire substanțială a patrimoniului său și a membrilor familiei sale, care nu putea fi justificată rezonabil în raport cu veniturile sale realizate din exercitarea legală a atribuțiilor în funcțiile deținute. În octombrie 2022, Tamara Chișca-Doneva a fost scoasă de sub urmărire penală în dosarul pentru îmbogățire ilicită

ZdG a scris în 2014 că Tamara Chișca-Doneva şi soţul ei, Vasile Chişca, locuiau într-o casă din sectorul Rîşcani al capitalei, cu două niveluri şi cu mansardă, estimată la acea vreme de experți imobiliari la aproximativ 7 milioane de lei.