Membri ai blocului „Victorie”, afiliat lui Ilan Șor, au contestat la CC Legea privind implementarea parțială a votului prin corespondență
Mai mulți membri ai blocului politic „Victorie”, afiliat oligarhului Ilan Șor, printre care Marina Tauber și Vasile Bolea, au depus marți, 14 mai, o sesizare la Curtea Constituțională (CC) prin care cer verificarea constituționalității Legii privind implementarea parțială a votului prin corespondență. Aceștia susțin că „legea este contrară principiului securității raporturilor juridice”.
„(…) Solicităm Înaltei Curți examinarea prezentei sesizări până la începerea perioadei electorale pentru următorul scrutin național (…)”, se spune în document.
Pe 26 aprilie 2024, proiectul de lege care prevede pilotarea votului prin corespondență a fost adoptat de Parlament. Printre țările care întrunesc criteriile de selecție figurează Statele Unite ale Americii, Canada, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Republica Finlanda și Republica Islanda. Votul prin corespondență nu va putea fi realizat în țările în care R. Moldova nu are stabilite relații diplomatice, în țările aflate în conflicte militare și în țările în care „nu se respectă standardele internaționale privind desfășurarea alegerilor libere și corecte”, se arată într-un comunicat de presă emis de Legislativ.
Printre amendamentele acceptate figurează includerea criteriilor pentru identificarea țărilor în care urmează să fie implementat votul prin corespondență. Astfel, condițiile privind implementarea parțială a votului prin corespondență sunt lipsa secțiilor de votare în țara-gazdă sau distanța mare până la cea mai apropiată secție de votare constituită anterior; experiența implementării acestei metode alternative de vot; înregistrarea prealabilă la scrutinul electoral precedent a cel puțin 30 de cereri; siguranța și fiabilitatea serviciilor poștale.
Documentul reglementează principiile de exercitare a dreptului la vot prin corespondență, procedurile electorale specifice, precum și atribuțiile organelor electorale care vor organiza această metodă alternativă de exercitare a dreptului la vot. Procedurile electorale privind securizarea votării, păstrarea și asigurarea integrității plicurilor cu buletinele de vot recepționate se vor stabili printr-un regulament aprobat de Comisia Electorală Centrală.
Pe 8 mai 2024, președinta Maia Sandu a promulgat Legea privind implementarea parțială a votului prin corespondență.
La alegerile prezidențiale din 2021, au participat 212 434 de alegători din afara Republicii Moldova. La nivel global, 53 de țări permit votul prin poștă din străinătate. Totodată, 13 state membre ale Uniunii Europene permit votul prin corespondență.