Funcția de director general al CNAM ar putea deveni inamovibilă pe perioada mandatului. Proiectul, propus spre dezbateri. Reacția Guvernului
Funcția de director al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) ar putea deveni inamovibilă. Aceasta înseamnă că pe perioada mandatului cel care va fi în fruntea instituției nu va putea fi demis. Un proiect de modificare a hotărârii privind statutul CNAM a fost propus pentru dezbateri publice.
Proiectul de hotărâre a fost elaborat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu participarea responsabililor de la CNAM.
Astfel, printre modificările înaintate în proiect privind consiliul de administrație al CNAM și reorganizarea mai multor subdiviziuni, se propune la punctul 27 următorul cuprins:
Directorul general al Companiei este numit în funcţie de către Guvern pentru un mandat de 4 ani, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, nr.199/2010, și este inamovibil pe perioada exercitării mandatului. În absența directorului general, pe alte motive decât vacanța funcţiei, atribuţiile acestuia vor fi exercitate de către unul dintre directorii generali adjuncți, desemnat prin ordinul directorului general.
În nota informativă, autorii proiectului susțin că prin inamovibilitatea funcției de șef al CNAM vor fi instituite reglementări ce ar consolida stabilitatea mandatului de director general al instituției.
Contactat de Ziarul de Gardă, consilierul premierului pe comunicare, Boris Harea, a declarat că propunerea de a fi inamovibilă funcția de director al CNAM nu va fi susținută de actualul cabinet de miniștri.
„Proiectul dat prevede mai multe modificări. Articolul privind inamovibilitatea directorului CNAM, ca și orice altă inițiativă similară în privința oricărui altui funcționar guvernamental, nu poate fi susținut de Guvernul actual. Poziția prim-ministrului în acest sens e categorică”, ne-a comunicat consilierul.
Șefia CNAM actualmente este deținută de democrata Valentina Buliga, numită de Guvern la data de 20 mai.
Democrata a fost demisă din funcția de director general al Casei Naționale de Asigurări Sociale în iunie 2019. Anterior, Valentina Buliga a fost deputată din partea PDM și ministră a Muncii, Protecției Sociale și Familiei.