Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Dorel Musteață riscă să…

DOC Dorel Musteață riscă să rămână fără mandatul de membru al CSM, după ce ANI a constatat că s-a aflat în stare de incompatibilitate de funcție. Musteață: „Acest act este ilegal, abuziv și făcut la comandă”

Dorel Musteață, Foto: mediasource.info

Dorel Musteață, fostul președinte interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), riscă să rămână fără mandatul de membru al CSM și să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit că Musteață s-a aflat în două funcții, contrar legii.

Potrivit materialelor probatorii acumulate la dosar de către inspectorul de integritate, din februarie 2019 până în iulie 2020, în timpul exercitării calității de membru al CSM, Dorel Musteață a admis stare de incompatibilitate de funcție, deținând în același timp și calitatea de membru al Consiliului Institutului Național al Justiției (INJ).

În cadrul procedurii de control, lui Musteață i s-a solicitat punctul de vedere, acesta menționând că a exercitat a doua funcție în cadrul Consiliului INJ în calitate de judecător și nu în cea de membru al CSM.

„Reiterez că am participat la concurs în calitate de judecător al Judecătoriei Chișinău și nu în calitate de membru CSM. Or calitatea de membru al CSM expiră la data de 07.10. 2022, iar calitatea de membru al Consiliului INJ urma să expire la data de 26.02.2023”, a declarat Dorel Musteață inspectorului de integritate.

Totuși, inspectorul de integritate a remarcat faptul că – în sensul legislației cu privire la Consiliului Superior Magistraturii, instituția – desemnează judecătorii în Consiliul INJ, care își exercită atribuțiile sale, iar cei care sunt detașați din funcția de judecător la CSM – nu dispun de dreptul de a accede în cadrul acestui Consiliu

Astfel, Dorel Musteață a avut la dispoziție termenul legal de 30 de zile, pentru a demisiona din una dintre cele două funcții. Această acțiune fiind realizată abia în iulie 2020, când, la cererea acestuia a fost emisă o hotărâre prin care s-a încetat calitatea sa de membru în Consiliul INJ, depășind astfel cu mult termenul prescris de lege”, precizează ANI.

Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, ANI va sesiza instituția competentă pentru a iniția procedura de încetare înainte de termen al mandatului actual, cea de membru al CSM. 

La fel, Dorel Musteață riscă să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale, pentru un termen de 3 ani, urmând să fie înscris și în Registrul Interdicțiilor al ANI.

Membrul CSM, Dorel Musteață, a declarat pentru Ziarul de Gardă că actul emis de ANI este ilegal, abuziv și îl va contesta în instanța de judecată. Totodată, acesta ne-a comunicat că cel care a sesizat ANI este judecătorul Ghenadie Pavliuc.

„Actul propriu-zis încă nu l-am primit și nu pot să-l comentez. Dar vreau să vă comunic că voi contesta actul, îl consider neîntemeiat. La momentul examinării am depus și opinia. Din start am obsrvat că inspectorul avea o opinie prestabilită și intuiția nu m-a dat de gol. Cunosc cine stă în spatele acesteia și ce scop urmărește.

În momentul când am fost desemnat nimeni nu a văzut o oarecare incompatibilitate, inclusiv și Ghenadie Pavliuc care era membru al Consiliului INJ, inclusiv și doamna Scobioală – director executiv al INJ, inclusiv Mariana Pitic care era președintă a Consiliului INJ. Dar peste un an și 2 luni, după ce am întreprins oarecare acțiuni care nu le-au convenit au sesizat ANI. Dar ANI a fost sesizată de către domnul Pavliuc.

Din discuția pe care am avut-o cu inspectorul, la bază a stat un certificat eliberat sub semnătura doamnei Scobioală. Eu consider că acest act este ilegal, abuziv și făcut la comandă, a declarat Dorel Musteață pentru ZdG.

Totodată, Dorel Musteață ne-a comunicat că are dubii în privința inspectorului de integritate care a întocmit actul de constatare, Adrian Fetescu, din motiv că deține informații că acesta ar fi fost angajat în calitate de inspector de integritate cu unele încălcări.

În urma concursului desfășurat de ANI, dintre cele 23 de dosare depuse, Fetescu a fost promovat la proba scrisă, dar nu este în lista celor care a promovat proba interviului, dar a depus jurământul, a concluzionat Musteață menționând că astăzi va depune un demers în acest sens la președinta Autorității Naționale de Integritate, Rodica Antoci.