„Dezmint următoarele afirmații defăimătoare…”. Subalterna care l-a acuzat pe fostul președinte al Curții de Conturi de „avansuri sexuale”, obligată de prima instanță să-i achite prejudicii morale
Plângerea ex-președintelui Curții de Conturi (CC), Marian Lupu, în litigiul împotriva fostei sale subordonate, Tatiana Vozian, care l-a învinuit că i-ar fi făcut avansuri sexuale, a fost admisă parțial de Judecătoria Chișinău. Magistrata Alina Brăgaru a obligat-o pe Vozian să-i achite fostului său șef un prejudiciu moral de 15 mii de lei, dar și circa 10 mii de lei, bani cheltuiți de acesta pentru a-și asigura asistența juridică, scrie anticoruptie.md.
Hotărârea este cu drept de atac la Curtea de Apel Chişinău în termen de 30 zile din momentul pronunțării dispozitivului.
Totodată, conform hotărârii, timp de 60 de zile calendaristice, Tatiana Vozian urmează să dezmintă „informația defăimătoare, care lezează onoarea, demnitatea şi reputația profesională” a lui Marian Lupu, prin publicarea dezmințirii prin intermediul rețelei de socializare „Facebook”: „Prin prezenta, subsemnata Tatiana Vozian dezmint următoarele afirmații defăimătoare: domnul președinte al Curții de Conturi a făcut avansuri sexuale în adresa mea, mi-a fost fabricat un dosar intern (procedură disciplinară) prin nerespectarea normelor de conduită a Curții de Conturi, din motivul refuzului avansurilor sexuale a lui Marian Lupu, președinte al Curții de Conturi”.
Pe 11 septembrie 2023, Tatiana Vozian anunța, printr-o postare pe Facebook, că a fost eliberată din funcție. Potrivit ei, demiterea sa ar fi fost cauzată de faptul că a depus sesizare la Centrul Național Anticorupție și a contestat ordinul de sancționare disciplinară care i-a fost aplicat anterior.
„Demisă! Demisă pentru că am depus sesizări și plângeri în apărarea mea. Demisă pentru că am denunțat public avansurile sexuale ale președintelui Curții de Conturi Lupu! Demisă pentru că sunt femeie vocală! Ziceți că nu aveți cadre în instituții publice, nu aveți cu cine lucra? Uitați-vă cum Lupu elimină cadre excepționale și competente- vorbesc de mine – pentru că nu mă supun lui! Eu am caracter să lupt, dar ca mine sunt foarte puțini. Dacă asta e schimbarea promisă de fiecare partid ce vine la putere, atunci să știți că schimbarea deja a venit – hărțuitorii rămân nemișcați și neatinși în funcții de conducere, funcționarii publici care denunță practici ilegale – demiși”, spunea Tatiana Vozian.
De cealaltă parte, reprezentanții CCRM au respins afirmațiile „calomnioase şi defăimătoare” ale fostei angajate, dar și ceea ce numeau „comentarii cu caracter manipulator” ale avocatei acesteia.
„Respectivele afirmații nu sunt veridice şi considerăm că reprezintă o reacție deplasată la rezultatele anchetei de serviciu desfășurate de Comisia de disciplină a CCRM, în care este vizată Tatiana Vozian (…)”, declarau reprezentanții instituției.
În aprilie 2023, Tatiana Vozian l-a acuzat pe fostul președinte al Curții de Conturi, Marian Lupu, de „avansuri sexuale” și a declarat că după ce ar fi refuzat aceste avansuri i-a fost aplicată o mustrare aspră. Într-o reacție oficială, Curtea de Conturi declara atunci că acuzațiile angajatei sunt „calomnii și insinuări”.
- Angajata Curții de Conturi, care l-a acuzat pe Marian Lupu de „avansuri sexuale”, a fost eliberată din funcție: „Hărțuitorii rămân neatinși în funcții de conducere”. Cum explică CCRM demisia Tatianei Vozian
- Curtea de Conturi anunță că președintele instituției o va acționa în judecată pe subalterna care l-a acuzat de „avansuri sexuale”
Ulterior, Curtea de Conturi a anunțat că Marian Lupu o va acționa în judecată pe Tatiana Vozian pentru „calomnie și defăimare”. Peste câteva zile, președintele CCRM i-a cerut Tatianei Vozian să dezmintă informațiile difuzate de aceasta pe 11 aprilie, prin care Lupu a fost acuzat de „avansuri sexuale”. Atunci, solicitată de Ziarul de Gardă, Tatiana Vozian a declarat că Marian Lupu „se ascunde după colegi și Curte”: „Este ordinar comportamentului dlui, să mintă și să manipuleze folosind resursa Curții de Conturi”.