Decizia ASP prin care Pro Moldova a fost înregistrat ca partid riscă să fie anulată. Candu: „Foștii noștri colegi din PDM vor să utilizeze forțele administrative”
Liderul Partidului Politic Pro Moldova, Andrian Candu, acuză Partidul Democrat din Moldova, din care anterior a făcut parte, de intimidare și abuzuri. Deputatul susține că foștii colegi din PDM ar fi expediat mai multe scrisori în adresa Agenției Servicii Publice (ASP), care, potrivit lui Candu, este condusă de un exponent al democraților, să anuleze actul prin care Pro Moldova a fost înregistrat oficial ca partid.
„La ora actuală se depun eforturi considerabile de către actuala guvernare și în mod special de către PDM ca Pro Moldova să nu existe ca partid și să fie exclus din registrul partidelor politice și să-i fie anulată înregistrarea. Noi am fost foarte atenți și am respectat întocmai procedurile legale pentru înregistrarea partidului politic Pro Moldova. Însă, la ora actuală, foștii noștri colegi din PDM vor să utilizeze forțele administrative pe care le au la dispoziție pentru anularea înregistrăzii partidului Pro Moldova.
Au expediat nenumărate scrisori în adresa ASP care este subordonată prin afiliere Partidului Democrat. Exponentul PDM este numit în calitate de director”, a declarat Candu într-un briefing de presă.
Liderul Pro Moldova a mai adăugat că va informa organizațiile internaționale și ambasadele acreditate în Republica Moldova „asupra tentativelor de scoatere în afara legii a unui partid de opoziție”.
Formațiunea a publicat un document prin care Procuratura Generală informează ASP că examinează adresarea fracțiunii PDM care solicită anularea deciziei Agenției privind înregistrarea partidului politic „Pro Moldova” având în calitate de președinte pe Andrian Candu.
„Potrivit petentului, denumirea partidului politic „Pro Moldova” coincide cu denumirea Asociației Obștești „Pro Moldova Social”, fapt care contravine prevederilor imperative ale art. 182 alin. (3) din Codul civil, art. 9 din Legea nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, etc.”, se menționează în actul publicat de Pro Moldova.
Nici reprezentanții ASP, nici deputați PDM nu au răspuns la apelurile noastre pentru a comenta subiectul.
Partidul Politic Pro Moldova a fost înregistrat la 18 iunie curent la Agenția Servicii Publice.