Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   DOC/ Decesul copilului strivit de…

DOC Decesul copilului strivit de o creangă în Parcul „Alunelul”: Singura persoană învinuită în dosar și-a aflat sentința

Colaj ZdG

După aproape trei ani de la moartea unui copil în parcul Alunelul din Chișinău, fiind strivit de o cracă ce a căzut peste tricicleta în care se afla, prima instanță a emis o decizie de condamnare în privința singurei persoane învinuite. Astfel, un angajat din cadrul Întreprinderii Municipale „Asociația de gospodărire a Spațiilor Verzi” a fost recunoscut vinovat joi, 10 aprilie, de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru lipsire de viață din imprudență.

Petru Carp, care exercita în momentul accidentului funcția de maistru serviciul defrișare, fiind responsabil de asigurarea gospodăririi spațiilor verzi pe teritoriul sectorului Buiucani, municipiul Chișinău, a fost condamnat la 1 an de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis, și a fost privat de dreptul de a ocupa funcții publice pe termen de 2 ani.

Totuși, instanța a decis suspendarea condiționată a pedepsei pentru o perioadă de 2 ani, „dacă în acest termen, condamnatul nu va săvârși o nouă infracțiune și prin respectarea condițiilor probațiunii, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat”.

În plus, magistrata Olga Bejenari a admis demersul procurorului și a dispus încasarea de la Petru Carp, în beneficiul statului, a sumei de 27 de mii de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare suportate pentru efectuarea expertizelor judiciare medico-legale și ecologică botanică.

Bărbatul nu are dreptul să părăsească țara până când sentința va deveni definitivă. Familia copilului decedat nu a solicitat despăgubiri.

Conform deciziei consultate de ZdG, inițial, organul de urmărire penală a calificat acțiunile incriminate lui Petru Carp în baza art. 329 alin. (2) lit. a) din Codul penal (în redacția legii până la modificările operate prin legea nr. 136 din 6 iunie 2024, în vigoare din 7 iunie 2024) – neglijența în serviciu, adică pentru îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană publică a obligaților de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente și neconștiincioase față de ele, cauzând daune în proporții mari intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice, acțiuni care au provocat decesul unei persoane.

Ulterior, prin ordonanța procurorului din 15 ianuarie 2025, acțiunile incriminate lui Petru Carp au fost reîncadrate juridic în temeiul art. 149 alin. (1/2) din Codul penal (conform modificărilor legislative) – lipsirea de viață din imprudență, adică pentru lipsirea de viață din imprudență de către o persoană publică aflată în exercițiul funcției.

„Fapta incriminată la art. 149 alin. (1/2) se pedepsește în prezent cu cu închisoare de până la 5 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, care în mod vădit ameliorează situația persoanei inculpatului, prin incriminarea unei infracțiuni calificate deja ca „mai puțin grave” și în limite mai reduse ale pedepsei decât în forma prevăzută la art. 329 alin. (2) a Codului penal”, a notat magistrata.

Instanța a precizat că prin raportul de expertiză judiciară numărul, din 18 octombrie 2022, cauza care a dus la ruperea și căderea la 14 mai 2022 a secțiunii de arbore din Grădina publică „Alunelul”, de pe strada Calea Ieșilor din municipiul Chișinău, a fost „lipsa de rezistență și elasticitate a masei lemnoase datorită stării avansate de putrefacție a arborelui, ca urmare a condițiilor precare de îngrijire/menținere”.

„Experții judiciari exclud ruperea secțiunii arborelui dat din cauza condițiilor climaterice corespunzătoare sezonului, inclusiv a celor atestate la data de 14 mai 2022, iar starea avansată de putrefacție, depistată doar vizual, indică nivelul scăzut de rezistență a copacului și din această cauză, secțiunea de arbore, în timp a devenit vulnerabilă, a căzut și s-a rupt indiferent de condițiile climaterice.

Cauza survenirii rupturii secțiunii de arbore a fost gradul înalt de putrefacție al acestuia și prezența semnelor vizibile de uscături, ca urmare a managementului defectuos din partea autorităților locale responsabile și neasigurarea unui sistem complex de măsuri preventive de gospodărire rațională a lucrărilor de regenerare/defrișare”, a mai reținut instanța.

Conform sentinței, inculpatul a efectuat anumite lucrări conform autorizației din 27 ianuarie 2022 în privința altor arbori, iar „motivul că nu a putut identifica copacul de plop, deoarece era în stare de repaus de vegetație și inspectorul Guțu Maxim i-ar fi menționat că nu poate să se apropie la acel moment, din contra denotă că inculpatul a cunoscut despre existența unei ramuri uscate la acest arbore”. Respectiv, potrivit instanței, acesta „conștientiza vădit riscul căderii acestei secțiuni, care ar fi putut eventual provoca daune terților, îndeosebi din motivul aflării acestui arbore într-un parc public”.

„În același mod, existența altor autorizații, adică a volumului mare de lucru, nu poate constitui un impediment pentru revenirea la executarea autorizației din 27 ianuarie 2022 și o consideră mai mult o explicație în vederea apărării poziției și eschivarea de la răspundere, nefiind demonstrat nici modul în care volumul de lucru ar fi constituit un obstacol la realizarea lucrărilor de curățire după încetarea stării de repaus vegetativ. La fel, nici valabilitatea de 1 an a autorizației eliberate nu poate constitui un argument al lipsei vinovăției, or acest termen de decădere este unul condiționat de multiple circumstanțe, inclusiv de diminuare a riscurilor și pericolelor eventuale pentru viața și/sau sănătatea terților prin obligarea indirectă a persoanelor responsabile la înlăturarea deficiențelor depistate.

Fiind în cunoștință de cauză că a omis curățarea unui arbore cu ramură/secțiune uscată, de altfel și de dimensiuni mari, având o experiență vastă în acest domeniu, conștientizând riscul și pericolul care-l poate manifesta terților, îndeosebi prin faptul că arborele este poziționat într-un parc public, unde circulă oameni și mai ales copii, chiar și după starea de repaus vegetativ, la o perioadă de aproape 3 luni de la lucrările efectuate în acest parc, nu a revenit la terminarea lor prin executarea lucrărilor de curățire, ce demonstrează că inculpatul a considerat că consecințele pot fi evitate, deși trebuia să le prevadă în mod evident, mai ales în contextul experienței sale vaste de muncă”, a concluzionat judecătoarea Olga Bejenari.

Petru Carp nu și-a recunoscut vinovăția.

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal, a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în februarie 2023.

Carp a fost acuzat de procurori că, în perioada 17 februarie 2022 – 14 mai 2022, nu și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător obligațiile de serviciu, adică nu a organizat și nu a asigurat o verificare și curățare eficientă a arborilor de pe teritoriul Grădinii publice „Alunelul”, din punct de vedere a pericolului de prăbușire sau rupere și a necesității defrișării sau curățirii acestora, pentru a nu pune în pericol viața și sănătatea populației, potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale.

Ca urmare, la 14 mai 2022, aproximativ ora 11:40, o cracă a unui plop a căzut peste un copil, în vârstă de nici doi ani, provocând decesul acestuia.

Ziarul de Gardă a relatat despre acest caz, în cadrul anchetei  „Decesul unui copil și lanțul birocrației. Anchetă paralelă a ZdG în „Cazul Alunelul”, despre modul cum s-a ajuns la faptul că arborele respectiv nu a fost curățat la timp.

Maistrul pe defrișări, responsabil de sectorul Buiucani, Petru Carp, a fost surprins de ZdG chiar în Parcul „Alunelul”, la câteva zile după producerea incidentului soldat cu decesul unui copil. La întrebările reporterului ZdG referitoare la plopul canadian din care a căzut creanga uriașă, Petru Carp a răspuns: „Nu știu, nu comentez… Nu știu, nu-s la curent…” Apoi a dat vina pe faptul că autorizația de curățare a fost dată cu întârziere de către Agenția de Mediu, fără alte lămuriri.

Petru Carp, maistru „Spații Verzi”, sectorul Buiucani

ZdG: Dar ce-i cu craca asta care a căzut? Trebuia tăiată mai demult?

Petru Carp: Nu știu, nu comentez… Nu știu, nu-s la curent…

ZdG: Dar ați cerut să o tăiați? Ce ați făcut în privința asta? În privința copacilor ăștia, plopilor ăștia?

P.C.: Este document, este document la care noi lucrăm conform actului.

ZdG: Și ce spune documentul ăsta?

P.C. Ce spune?… Copacii care-s la defrișare și la curățire.

ZdG: Dar copacul ăsta, din câte am înțeles, trebuia mai demult curățat.

P.C.: Posibil…

ZdG: Și de ce nu s-a făcut?

P.C.: Târziu s-a dat autorizația.

ZdG: Păi, la sfârșitul lunii ianuarie s-au dat autorizațiile. Vă veți depune demisia, așa cum a cerut primarul?

P.C.: Dar eu nu-s … eu îs maistru, nu-s… șeful asociației.

ZdG: Dar maistru, asta ce înseamnă? Responsabil pe tot sectorul ăsta, pe tot parcul ăsta?

P.C.: Pe tot sectorul Buiucani.

După acel caz, a fost demis din funcție directorul Întreprinderii municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, Serghei Carp, ca urmare a unei așa-numite anchete interne a Primăriei.

Ziarul de Gardă a mai dezvăluit că, după un caz similar, din vara anului 2016, tot în sectorul Buiucani al Capitalei, când în curtea unui bloc de pe strada Vasile Lupu, un copac a căzut peste o femeie, care din cauza traumelor a decedat pe loc, șeful sectorului Buiucani al Asociației Spații Verzi, Gheorghe Cojocaru, a fost învinuit și judecat pentru neglijență în serviciu, soldată cu decesul unei persoane.

Prima instanță l-a condamnat la 3 ani de închisoare, Curtea de Apel, însă, l-a achitat, pe motiv că factorii climaterici, precum vântul puternic și ploaia, ar fi provocat căderea copacului respectiv.

Curtea Supremă de Justiție a lăsat în vigoare decizia instanței de Apel, după ce partea vătămată, mama femeii decedate, și-a retras recursul, iar cel al procurorului a fost respins. Cojocaru a revenit în funcție, după ce a fost achitat.

VIDEO/ Defrișări fără întocmirea actelor, rude angajate și muncitori impuși să lucreze în gospodăriile șefilor. Dezvăluirile unor actuali și foști angajați de la „Spații Verzi”