CSP a desemnat un procuror-șef interimar la Procuratura Chișinău și un procuror adjunct interimar al procurorului-șef al PCCOCS. Cu ce avere vin noii conducători
Cătălin Scutelnic a fost desemnat joi, 22 septembrie, în funcția de procuror-șef interimar al Procuraturii de circumscripție Chișinău, iar Igor Demciucin a fost numit în funcția de adjunct interimar al procurorului-șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Sergiu Russu. Decizia a fost luată cu ușile închise, în cadrul ședinței Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
Noul procuror-șef interimar al Procuraturii de circumscripție Chișinău, Cătălin Scutelnic, activează în funcția de procuror în cadrul aceleași Procuraturi din luna august a anului 2016. Pe parcursul anului 2021, Scutelnic a ridicat de la Procuratura Chișinău un salariu total de peste 258 de mii de lei, adică aproximativ 21 de mii de lei lunar.
Potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul trecut, familia Scutelnic deține patru terenuri agricole pe care le-ar fi moștenit și unul intravilan, cu o suprafață de 10 ari.
Totodată, familia procurorului mai deține un apartament și 1/2 din altul, și un automobil de marca Dacia
Duster. Cătălin Scutelnic a contract în anul 2019 un credit de 395 de mii de lei, scadent în 2039.
declaration_20220922_110413 by Ziarul de Gardă on Scribd
Igor Demciucin a fost numit, la fel, în luna august 2016 în funcția de procuror în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Demciucin a avut în anul 2021 un salariu total de circa 344 de mii de lei. Potrivit declarației de avere și interese personale, procurorul deține un apartament de aproximativ 36 de metri pătrați, dar din anul 2021 are dreptul de folosință a unei case de locuit de peste 70 de metri pătrați care este proprietatea altei persoane.
declaration_20220922_110730 by Ziarul de Gardă on Scribd
La ședința din 22 septembrie a CSP a fost examinată desemnarea interimarilor pentru funcții de procuror conducător a mai multe intituții: procuror- șef și adjunct al procurorului – șef al Procuraturii r-lui Ialoveni; adjunct al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale; procuror-șef al Procuraturii de circumscripție Cahul; adjunct al procurorului-șef al Procuraturii raionului Soroca; procuror-șef al Procuraturii de circumscripție Chișinău; procuror-șef al Procuraturii raionului Taraclia.