Chișinăul, „curățat” de 14 milioane de lei. Prețul plătit de municipalitate pentru două zile de ninsoare
Circa 14 milioane de lei, atât a costat „deszăpezirea” capitalei ca urmare a ninsorii din 8-9 ianuarie curent, când a fost emis cod galben privind scăderea temperaturii pentru întreg teritoriul țării. Informația a fost oferită Ziarului de Gardă de Întreprinderea Municipală Regia „EXDRUPO” LA MAI BINE DE DOUĂ LUNI de la expedierea solicitării privind cheltuielile pe care le-a suportat primăria Chișinău pentru deszăpezirea municipiului.
În contextul zăpezii care a căzut pe întreg teritoriul țării în perioada 8-9 ianuarie curent, în capitală, circulația transportului public a fost sistată, făcând dificilă deplasarea prin oraș, iar, potrivit primarului Ion Ceban, „angajații și muncitorii subdiviziunilor noastre sunt și ei oameni care lucrează în ture și se face maximum posibil” pentru deszăpezirea orașului.
Răspuns_solicitare de infor… by Ziarul de Gardă
Totuși, activitatea autorităților locale a fost criticată, în spațiul public fiind distribuite mai multe imagini care arătau că circulația pe trotuare și carosabil era îngreunată din cauza zăpezii care, chiar și la o săptămână după ce a nins, nu era înlăturată.
În acest context, Ziarul de Gardă a solicitat, la 11 ianuarie, primăriei informații privind cheltuielile pe care le-a suportat pentru deszăpezirea orașului ca urmare a ninsorii din 8-9 ianuarie curent.
La mai bine de două luni jumătate, Întreprinderea Municipală Regia „EXDRUPO” a venit cu un răspuns, precizând că pentru „serviciul 24/24 + intervențiile de răspândire a materialului antiderapant au fost cheltuiți 6,6 milioane de lei, iar cei mai mulți bani au fost cheltuiți pentru curățirea și evacuarea zăpezii de pe partea carosabilă – 7,16 mln lei”.
Ion Ceban, despre criticele aduse autorităților municipale în contextul ninsorii: „Am văzut tot felul de prostălani care comentează”
Primarul general al municipiului Chișinău Ion Ceban a calificat drept „prostălani” persoanele care au criticat activitatea Primăriei și a instituțiilor municipale în contextul ninsorii care a căzut în capitală, pentru mai puțin de 24 de ore, și a cauzat suspendarea circulației transportului public, făcând dificilă deplasarea prin oraș.