Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto acuză MIDR de abuzuri, încălcări și corupție: „Transportatorii vor fi nevoiți să recurgă la proteste”

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) acuză, printr-o scrisoare deschisă, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) de abuzuri, înălcări și corupție, solicitându-i premierului Dorin Recean să intervină „pentru a depăși problemele profunde”, în caz contrar, „transportatorii vor fi nevoiți să recurgă la proteste”.
Organizația invocă „probleme generate de lipsa metodologiei privind tarifele, sistemul e-gps, tahografe și limitatoare de viteză”.
Scrisoare Deschisa Prim Ministru.semnat by Ziarul de Gardă
Luni, 10 martie, APOTA, prin persoana președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa, s-a adresat premierului Dorin Recean să se implice întru soluționarea problemelor cu care se confruntă ramura, întrucât acestea „nu pot fi soluționate de către MIDR”.
Una dintre probeleme semnalate vizează lipsa metodologiei în baza căreia să fie stabilit tariful pentru serviciile de transport regulat rutier.
„Multe rute regulate sunt abandonate de către transportatori, iar multe localități deja au rămas
fără nici un serviciu regulat funcțional. De câțiva ani în ramură nu se efectuează investiții, unitățile de transport sunt exploatate până la epuizarea completă a posibilității de exploatare, după care rutele se închid, iar transportatorul abandonează activitatea”, se arată în scrisoare.
Instalarea sistemelor e-gps, tahografelor și limitatoarelor de viteză reprezintă o altă problemă invocată de APOTA.
„Deși aceste obligații au fost învelite într-un ”ambalaj” european, conținutul acestora contravine legislației UE și chiar au potențialul de a încălca drepturile fundamentale.[…] MIDR încearcă și să păstreze niște norme aberante, care vor dăuna ramurii și care au la fundament intenții corupționale, plămădite încă de ex-ministrul Spînu”, este menționat în scrisoarea deschisă.
APOTA menționează în scrisoare că „ministrul Bolea nu a sesizat esența problemelor din ramură și este dus de curentul lăsat de ministrul Spînu, iar Secretarul de Stat Păscăluță impune mofturile personale și schemele vechi”.
MIDR a anunțat că va veni cu o reacție ulterior.